Regula 2.

Encumbered forever by desire and ambition 
There’s a hunger still unsatisfied
Our weary eyes still stray to the horizon 
Though down this road we’ve been so many times

(Pink Floyd, HIGH HOPES)

Robertei,

Măi, să ştii că până  la urmă nu e atât de rău… e o perioadă de adaptare… să-i zicem… perioada de repetiţii… plină de tensiuni şi emoţii, frustrări că nu merge…., dar,  până la urmă, acolo pe scenă (oricare ar fi ea), vei continua sa fii mandra de tine.
To me – Regula 2 : Aminteşte-ţi : dacă viaţa e o lungă pregătire pentru spectacol,  fii încrezatoare că premiera/ premierele merită toate eforturile şi toata pasiunea ta.

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Drama Club, facultate, muzica. Bookmark the permalink.

One Response to Regula 2.

  1. Roberta says:

    Ahhh :X ador Pink Floyd .
    Ai dreptate…e vorba doar de adaptare. Mai greu e cand nu vrei sa accepti una. Te agati cu dintii de prezent si nu vrei sa privesti peste ani. Jumatatea drumul pentru mine e deja e mult…ceea ce a fost este tot ce-a mai ramas.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s