Cum să schimbi faţa României?

Au trecut multe, cu noutăţi cu tot… am fost absentă mult timp… şi nici măcat eu însămi n-am mai deschis blogul timp de săptămâni ce să mai spun de audienţă?

Nu când există o criză de inspiraţie care ţine de aproape un an, nu când te uiţi puţin în urmă şi observi că nu mai eşti visătorul de altă dată, că au rămas doar umbre din romanticul ce erai. Când conştientizezi că pare o reală ipocrizie să vorbeşti despre luni şi sori şi îngeri  atunci când tu, de fapt, nu mai reuşeşti să vezi decât asfalt şi crize economice. O minciună amară.

Probabil că cele ce vor urma sunt păreri prea radicale, însă nu cred că sunt cu totul false. 

Stăteam şi mă gândeam (aşteptând un autobuz – atunci îţi vin revelaţiile) că mi-ar plăcea să schimb lumea. Să fiu dintre aceia care îşi omoară creierii prin străinătate şi se întorc apoi ca să fie “vocea poporului” care să-l ghideze, să-l încurajeze, să-i dea speranţă. Într-o lume normală, aşa ar trebui să fie. În lumea normală din basm.

Apoi, însă m-am gândit la o afirmaţie spusă în treacăt, într-un dialog cu un bun prieten din Bruxelles : “da, vii tu şi salvezi lumea. Se poate, într-un final. E speranţă. Dar… oare ei , acolo, vor să fie salvaţi??”

Până la urmă asta e. În mod ingrat şi paradoxal românii sunt fericiti în ipostaza asta de lehamite şi de fără speranţă. Se complac frumos. Işi duc somnul cel de veci înainte de a muri: la o cafea, vorbind de ce mai face vecina, la un şah în parc (e fain şahul, îţi fură ore întregi şi îţi dă senzaţia că ai gândit acut), într-un club ( muzică tare, ca să nu mai auzi, să nu mai simţi, să vezi doar rotunduri care să-ţi amintească, din nou în mod paradoxal, că viaţa e frumoasă. La un grătărel la marginea şoselei, sau (mai bine) în spatele blocului, cu un mic şi o manică?

Şi totul e rotund, rutină: te trezeşti, adormi şi ţi se pare că ai salvat lumea – că te-ai salvat pe tine de la deprimare. Iată victoria de zi cu zi a românilor. Drept vă spun că îmi e ruşine…

Am trecut prin toate etapele… tristeţe, nostalgie pt anii 2005-2007 când pornisem frumos spre o democraţie, deziluzie, disperare, disperare cruntă, toate gradele posibile de disperare. Acum îmi e doar ruşine. Pentru un popor care nu ştie să vadă mai departe de punga de făină şi de sticla de ulei din campanii, pe care NU IL INTERESEAZĂ altceva. Care aşteaptă, aşa cum a făcut-o mereu, un ajutor de sus (de la noi, românii de afară, de la Europa, etc) de oriunde. Aşteaptă. Întrebarea e… până când? Sau trebuie să se mai însceneze iar o revoluţie, aşa,  de formă, ca să fie lumea mulţumită?

Realitatea e, şi o spun cu mare părere de rău… că noi, de acolo,  nu avem ce face. Chiar nu. Atâta vreme cât realitatea e aceasta, noi nu am fi decât (dacă permiteţi exagerarea) nebunii care au văzut lumina şi care vor fi trimişi la azil, daca încearcă să vorbească despre idealuri ce în România nu au existat niciodată…

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in conditia umana, filozofeli, gri, Haoleu Romania! and tagged , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Cum să schimbi faţa României?

  1. “noi nu am fi decât (dacă permiteţi exagerarea) nebunii care au văzut lumina şi care vor fi trimişi la azil, daca încearcă să vorbească despre idealuri ce în România nu au existat niciodată…”
    Doamne, ca bine zici!!! Ai pus punctul pe “I”. Si suntem prea putini cei care gandim asa, de asta ne arata lumea cu degetul….vrem sa le stricam ordinea lor !?

  2. Pingback: Vocea brunetă a nației « Elenaagachi's Weblog

  3. Shtefana says:

    Spune-ti ca ai avut o sansa extraordinara sa pleci de acolo…Ramii unde esti!

  4. Infernal de trist, mai ales cind vine de la noua generatie… Suna poate imbecil si egoist, dar spre binele tau – pentru ca viata nu este decit una singura! – uita acest infern si traieste-ti viata la maximum! Altceva nimic nu merita! Oricum, pe noi, cei de aici, nimeni nu ne mai poate ajuta cu nimic. Daca noi ne vom salva, va fi norocul nostru. Daca vom realiza ca va trebui sa iesim din acest marasm, dar ma indoiesc ca “nebunii care au vazut lumina” vor mai putea fi ascultati vreodata… Sa fii iubita si fericita! Si uita de acest infern pentru ca nu ai nici un motiv sa te mindresti cu el…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s