Criza de Inspiratie…

Foaia albă plutea stingher în colţul mesei, enervată de vânt. E tăcere. Oftează mereu, o aud cum oftează, şopteşte:

–    Hello …Hello … Is there anybody in there? Just nod if you can hear me. Is there anyone at home?

[…] Stau cu ea în faţă de 30 de minute. Aud, simt, văd alb. Un tren trece în depărtare… Pulsul creşte, mâna tremură, privesc în gol de alb, la infinit. Bine că nu privesc în gol de negru, îmi spun.  Chiar aşa?…

–    Well I can ease your pain, get you on your feet again. I’ll need some information, first. Can you show me where it hurts?

Aş putea să explic, dar n-ai înţelege. E vid, vid!! Aş putea scrie ca să spun asta. Dar risc, să fiu acuzată de ingratitudine. De “nici tu nu ştii ce vrei”. Aş putea să mai fac paralele şi perpendiculare. Longitudinale? Dar mă plictisesc teribil discuţiile cu final evident… mai bine, mai rau.. aici, acolo. Aceleaşi.

–    There is no pain you are receding. A distant ship’s smoke on the horizon. You’re only coming through in waves.  Your lips move move, but i can’t hear what you’re saying!

… Aş putea să mă reinventez. Dap… aş putea! Aş putea spune că mă numesc Doroteea. Dar nu, nu vreau în Kansas.  La naiba, Baum nu putea să-i dea un final mai fericit? Avea totul,  Doroteea. Până şi pe Toto şi pantofii ei roşii, strălucitori şi drumul galben şi multi prieteni şi… Biruise până şi răul! A renunţat la toate pentru prăfuitul ăla de Kansas…

–    Can you stand up? I do belive it’s working good. That’ll keep you going thourgh the show. Come on,  It’s time…  to go…

Nu. Inchid, strâng cu lanţuri orice strigăt, orice din mine care vrea înapoi în Kansas…  Mă sufoc. This is not who i am! Obişnuiam să simt, să miros. Să imaginez. Să mă implic. Nu am fost niciodată doar un spectator. Nu am fost niciodată doar în spatele obiectivului. Eram acolo, în vâltoare, în furtună.  Mă zbăteam, sufeream, strigam, urlam, gesticulam…

… I turned to look, but i was gone,

I cannot put my finger on it now.

The child’s grown, the dream is gone…

I have become comfortably NUMB.

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in conditia umana, gri, Ideile mele... and tagged . Bookmark the permalink.

6 Responses to Criza de Inspiratie…

  1. Pingback: La Bruxelles de Paști (I) « Elenaagachi's Weblog

  2. ARFE says:

    Felicitari pentru articol! Mi-a placut mult.

  3. IOANA says:

    Sustine o fetita din Botosani.VOTEAZA FRASINESCU IOANA! Particip la un concurs bazat pe voturi, m-as bucura sa imi acorzi un vot si sa iti rogi prietenii sa faca acelasi lucru http://www.asociatie.adrianenache.ro/

  4. Pingback: O experienţă spirituală… Îndărătnicia zidului! « Dumitru Agachi’s Weblog

  5. cmp says:

    imi place e intr-adevar descrierea unei stari de criza, dar la inceputul ei (ca-n prima fotografie). Mai tarziu lucrurile ajung ca in a doua fotografie. Felicitari pentru toata prezentarea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s