Drama Club – Şcoală a vieţii!

[Atenţie, articol lung şi personal.]

Mai mult decat oricând, azi înţeleg asta…

Erau vorbe… din simple vorbe am luat decizia , acum câţiva ani, nu foarte mulţi, împreună cu Alex Sîrbu,  de a scrie « povestea » Drama Club.  Simple vorbe am proiectat atunci,    într-un viitor ( « Oare pentru noi cum va fi, în final de liceu ? ») care ni se părea atât de îndepărtat, de neatins, atât de dureros,  astăzi.

Simple cuvinte…

alexandru sirbu:  parcă mă aflu într-un dubios interludiu, aici. Parcă e un provizorat, un repaus sinistru de la viață. Am bagajul făcut și aștept să plec nu ştiu unde.  E senzația aia pe care o ai când te simţi spectatorul trecerii. Irosirea…  Energia pe care o regăseam ACOLO de fiecare dată când veneam la repetiţii, a rămas acolo…

andra_agachi: Hei, vom reveni!… e bine de ştiut că avem la ce ne întoarce, Alex. E bine că am trăit asta. A fost… clipa noastră de glorie. Copii proşti mirosind primavară fără griji. Primăvara era timpul nostru!

alexandru sirbu:  Ţi se pare că viaţa îţi întoarce spatele şi vrei să fugi. Să… te muți undeva. Unii, mai deștepți, se mută în viitor. Eu mă mut în trecut.  Şi e groaznic!! Mă duc acasă cu așa mare bucurie, ca în trecut. Şi în realitate, văd că el  nu a așteptat să mă întorc eu.  Sunt alții… E timpul lor, și nu mai e al meu.

andra_agachi:  Ne schimbam, Alex!  Eu m-am schimbat, nu ei…

alexandru sirbu: DA! Eu m-am schimbat..nu ei! Bucată cu bucată, vis cu vis, amintire cu amintire. E sub sechestru.

(…)

andra_agachi: Eu eram cea care aveam încredere în mine! În ce știu şi în ce fac. De când am venit aici, simt că universul s-a întors pe dos, că nu mai sunt sigură de nimic, că tot ce am trăit în liceu şi tot ce-am adunat e … undeva în mine, adânc îngropat. Știu că este! Ştiu că eu trebuie să-l dezgrop! Dar… mi-e frica să… fac primul pas. Şi timpul trece.

alexandru sirbu: Şi tu contempli trecerea lui … și te sperie, dar nu suficient, risipa asta… te sperie doar în măsura în care nu întrevezi capăt…

andra_agachi: Şi azi nu, şi nici maine… şi se îngroaşă gluma şi mă sugrumă! Efectiv mă sugrumă!…şi mă uit în oglindă, simţind-o-n jurul gâtului  şi cel mai groaznic e că mă văd absolut impasibilă.

alexandru sirbu: știu! știu! știu !

alexandru sirbu: de ce? de ce? de ce?

alexandru sirbu: asta e singurătatea?

…

andra_agachi:  da…

andra_agachi: asta e singuratatea.

Dialogul ar fi trebuit să fie baza pentru unei noi povesti. Una spectaculoasă, scrisă la două mâni, ca în vremurile bune! Dar cine mai are timp de fabulos? Şi apoi … Am ezitat mult, amândoi,  în a publica aceste gânduri, la urma urmei foarte negre. Nu „se râde nimeni de ele”, nici n-are cum. Pentru că, citite, par atât de ” fără sens”. Pe cine ar interesa scâncetele nostre?  De copii… Aceeași copii care scriau odată priviind spre viitor, încercând să se descopere în diverse situații şi care acum proiectează intens în trecut…

…Ei dar azi am aflat!

Şi acum vine şi partea care să dea sens scrisoricii acesteia, care să vă facă să respirați, poate, putin mai uşuraţi la ideea despărţirii de Laurian, de Drama : premiile sunt ULTIMUL lucru la care te gândeşti când te uiţi în trecut. NU PENTRU PREMII EXISTA DRAMA CLUB!

Ci pentru zâmbetele care-ți răsar în amintire când îţi este cel mai greu. Pentru momentele în care îți spui „am fost odată sus, voi fi din nou”. Drama e SUS! E acolo ca să-ți amintească că TU meriți viaţa pe care o ai, că meriţi să faci pasul pe care vrei să-l faci, după caz.

Toate orele de muncă, oboseala, certurile, până şi tâmpitele alea de momente de deziluzie pe care Drama le mai trăiește din când in cand. MAI ALES ACELEA! Sunt bagajul fiecăruia dintre noi. Ne defineşte viaţa  mai departe, fie ca vrem fie ca nu.

Pentru asta, dragilor, dragii mei dramişti, vă scriu astăzi. Pentru faptul că, după toate evenimentele pe care le-am auzit despre Drama şi după toate cele pe care le-am trăit aici, am avut DECLICUL!

DRAMA ÎMI AMINTEŞTE DE CE SUNT ÎN STARE!!! … Uneori disperarea ne cuprinde atât de repede, uneori avem nevoie de legături, spre a nu uita.

PENTRU MINE, deci, am să încep un post pe care îl voi actualiza cât am să pot de frecvent.  Va fi o listă a lucrurilor pe care le-am învățat împreună  şi care îmi aduc aminte să trăiesc frumos. „Drama – Şcoală a Vieţii” va fi titlul (pompos, recunosc). Iar prima regulă spune după cum urmează :

Linisteşte-ţi bătăile inimii, controlează toate miile de gânduri negre care te lovesc în minte, în clipa de tăcere dinaintea furtunii. Opreşte tremurul mâinii, închide ochii, respiră,… aşteaptă să bată gongul. (Mă gândeam la asta în secunda de tăcere perfectă în care un amfiteatru de 600 de oameni  aștepta subiectele celui mai greu examen. Celui mai greu examen  din viaţa mea. Şi sunt frânturi din ceea ce gândeam de fiecare dată, înainte de a se ridica cortina. Din momentul meu de “respiro”, de concentrare, de intrat în personaj. Al fiecăruia dintre  noi, de fapt. Examenul a trecut cu bine…).

Toate trec cu bine. Vă iubesc, Drama!

Advertisement