Sunt lucruri mici, cele pe care le fac zi de zi… şi totuşi încep să aibă pentru mine o importanţă din ce în ce mai mare. Sunt perfect conştientă de micimea lor, de lipsa lor de importanţă şi totuşi… există şi ele în acest Mare plin de lucruri. O piesă de teatru, o oră la filarmonică, o plimbare cu un prieten, o discuţie inteligentă, o întâlnire la Paris… în vis…
Conştientizarea unui viior actual… aproape… iminent… o rezolvare, un oftat de uşurare, zâmbetul, un compliment. Lucruri mărunte, dar frumoase.
Timp nu mai am. Deloc. Nici inspiraţie, decât aceea de a trăi momentele frumoase care mi se întâmplă. N-aş vrea să le povestesc. S-ar putea să-mi dau seama că visez. Că nu există. Aşa că tac, şi închid ochii şi trăiesc. Trăiesc plutind, căci zborul e viaţă. Şi peşte sunt şi porumbel şi fată… şi a ta şi a orei 12 care stă să vie. Închid ochii şi îmi imaginez că a ajuns… şi văd lumină. Lucruri mici… ca visul… dar care uneori doar ele te mai salvează.
Lucruri mici… ca un exerciţiu de gramatică franceză, ca un link către o altă lume atât de aproape de mine încât o simt. Lucruri mici… totul pentru mine…
P.S. Azi am spus la revedere Drama Club… Încă odată voi simţi emoţia scenei din public, încă odată ea va fi de 10 ori mai mare decât dacă aş fi pe scenă… încă o dată îmi voi dori nespus să fiu acolo, lângă voi, în secunda dinaintea ridicării cortinei…
Deep purple… Child in time… Enjoy… şi mergeţi să vedeţi piesa a cărei coloană sonoră este : “Make love not war”
P.S. Fotografia luată de aici.
Andra 
M-am regasit in unele lucruri scrise aici. Mult succes in continuare!
Frumos scris. Încă avem timp. Iată, trăim. E minunat când începem să realizăm că tot ceea ce ni se întâmplă e un dialog unitar, care ne conduce spre sublimul vieţii, că oamenii, fiinţele fără raţiune, lucrurile fac şi ele parte din acest tainic dialog. Cred că ar trebui să te gândeşti mai mult Cine sau ce anume face ca totul să aibă sens.
dialog unitar? se poate o definitie?
nu vreau sa ma gandesc, desi intr-o mare masura stiu deja raspunsul. vreau sa traiesc doar momentul. De cele mai multe ori gandul distruge visul. Si cine ar vrea sa distruga un vis in loc sa-l traiasca?
De cele mai multe ori avem ori căutăm un dialog cu oamenii sau lucrurile. Părerea mea e că această comunicare, orice formă ar îmbrăca ea, nu reprezintă decât frânturi dintr-un dialog mult mai mare şi mai profund despre viaţă, rost, armonie. Ştii, ca la teatru: actorii comunică între ei, dar de fapt, la un nivel superior tu comunici cu autorul/ regizorul piesei, prin intermediul piesei.
De acord cu gândul care distruge, dar nu visul, ci trăirea. N-aş vrea să trăiesc un vis, o iluzie, o minciună, ci în realitatea aceasta să-mi pot vedea visul.
Cred ca traim un vis… o viata alcatuita din mici iluzii sau cosmaruri. Caci pana la urma totul e o iluzie, caci totul are un sfarsit firesc (indiferent care ar fi acela). Tot fum este totul:)
Ce trist să crezi asta… că trăieşti o iluzie, că totul se va sfârşi într-o bună zi. Atunci care ar mai fi rostul vieţii?
Sunt sigură de o realitate dincolo de a noastră şi care e obiectivă în adevăratul sens al cuvântului, cu mult mai adevărată decât propria noastră lume, subiectivă realitate. Poţi să zici că sunt o iluzionată, nu m-ar mira.
Cert e că cele două “realităţi” sunt inseparabile din perspectivă umană.
Dar să nu dăm în poliloghie… şi să distrugem cu gândul Viaţa.
Distrug viata daca spun c-am sa mor intr-o zi? Pentru ca eu nu am spus ca nu traiesc, din potriva, textul de la care am plecat demonstreaza clar contrariul, am afirmat doar ca indiferent in ce traiesc (ca e vis sau a patra dimensiune stelara, sau orice altceva)… vreau sa traiesc cu intensitate. Si atunci cand traiesti cu intensitate nu mai stai sa despici frirul in patru in ceea ce priveste cine sau ce te-a adus acolo sau te-a pus sa faci ceea ce faci. Pentru ca in momentul ala nu mai are relevanta. Asta era demersul meu logic. Nu a spus nimeni ca ucid viata:))