Viaţă-n fulgi de nea

Azi m-am urcat la volan.. după o perioadă lungă (de vreo lună şi ceva) în care din diverse motive (unul ar fi asfaltul îngheţat) nu am mai condus. Aşa că, avidă de o ieşire, am stabilit cu mama că mergem la pădurea din apropiere să vedem căţeii de care îmi spusese cu o zi înainte.

Am ajuns acolo şi ca de obicei m-am înduioşat. Baisa a fost mereu locul fantomă în care s-au cuibărit vieţi. Pentru că.. acolo… s-au născut. Şi apoi, copacii şi frunzele ţin de frig… uneori. La intrarea în pădure ne aştepta solemn un fel de IdahoDog, un fel de căpetenie. Cunoştea maşina, fără îndoială, căci cum am ajuns, a venit să ne întâmpine. (Şi) De el m-am îndrăgostit. Doarme pe pământul gol, unde zăpada e topită de căldura corpului său. Şi atât… coada era ţurţure la propriu, dar nu mai conta pentru el. Nici măcar mâncarea nu era atât de importantă decât dialogul dintre noi. Am avut la îndemână o bucată de material pe care am aşezat-o totuşi, măcar ca un vis de căldură.

Puţin mai încolo, la câţiva metri, dintr-o “colibă” din frunze făcută de câţiva localnici inimoşi din zonă, ies 3 pui… mama şi mai apoi tatăl. Mama de o delicateţe superbă, tatăl (rănit) de o mândrie fără seamăn.

Ciudat, însă… niciunul, atunci când am împărţit mâncarea, nu s-a băgat în faţa celuilalt. O rânduială de care oamenii nu sunt capabili şi pe care rar sunt capabili să o înţeleagă. Pentru că noi nu trăim în “marele spirit al haitei”.

De ce m-am gândit, totuşi, să vorbesc despre asta… Până voi veni din Belgia cu banii mei proprii şi personali, până voi face acel adăpost de animale pe care mi-l doresc de mult, va mai trece… Pe de altă parte timp nu mai am să fac demersurile necesare unei strângeri de fonduri care să ajute la o eventuală construcţie a unuia (aşa cum mi s-a sugerat). Şi nici acasă nu-i pot lua pe toţi, indiferent cât de dragi mi-ar fi.. So… o soluţie de moment. Simplă, care nu ia prea mult, dar care ar ajuta.

Ştiu mulţi împătimiţi ai căţeilor… voi cei care iubiţi animalele, care vă doriţi un animal şi aveţi unde să-l ţineţi (curte), faceţi acest demers şi alegeţi-vă unul din puişorii de acolo, dacă cei maturi vi se par mai greu de întreţinut (ceea ce nu cred că e adevărat).  Iar dacă nu, o plimbare până acolo cu ceva lăptic, sau salam, sau pâine… şi cu ceva cartoane ca să poată dormi fără să li se facă blana ţurţuri… ar fi ceva inestimabil.

Ştiu desigur că sunt foarte multe suflete omeneşti care ar trebui tratate. Şi atunci ar veni întrebarea… de ce să mă duc până la Baisa să fac o faptă bună? E oarecum logic… dar revin, iubitorii de animale vor şti întotdeauna de ce. Pentru că acolo e sălbăticie, pentru că mâncare nu prea e şi e frig. Pentru că sunt şi ei suflete care aşteaptă, ca oricare, dacă nu hrană, măcar un zâmbet şi o alinare de la fiecare dintre voi…

Eu oricum am să mai trec săptămâna asta pe acolo, cei care doresc să mă însoţească după ore, mă vor suna sau îmi vor da un mail cu o zi înainte. Mulţumim:).

P.S. Melodia Zilei:

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in fotografii, gri, Ideile mele..., Sentimente and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

12 Responses to Viaţă-n fulgi de nea

  1. dumitruagachi says:

    Sunt foarte emotionante impresiile tale… Nu stiu de ce am simtit nevoia sa asociez ceea ce ai scris cu vocea ca de batrin saman a lui Johnny Casch:

  2. andraagachi says:

    vai de capul meu ce depresiv:)) da cunosc melodia.. prea bine… [nu, eu nu gandesc asa:))]

  3. Pingback: Cărarea, gerul şi Lapi (17.01.10) « Dumitru Agachi’s Weblog

  4. Pingback: Viață fără ”flacăra violetă” « Elenaagachi’s Weblog

  5. STAR says:

    Zăpada este boala oricărui câine … şi al meu s-a molipsit de ea 😀

  6. Deci două săptămâni la rând o să am coşmaruri cu mâna ta în colţii câinelui… Mie mi-e frică de câini:)) altădată pune la începutul articolului o bulină roşie cu un avertisment pe ea, ca să mă fereşti de-un atac de cord:))

  7. Ivcelnaiv says:

    poate iti place si poezia naiva
    mai stii?
    http://www.ivcelnaiv.blogspot.com

    • andraagachi says:

      Esti de mult in lista mea de blogroll:)). Imi place mult. Bafta in continuare. [faza cu comentariile in versuri este foarte tare!]

  8. Elena Agachi says:

    Iata un excelent prilej de îmblânzire! Daca ți-e frică de câini, incearca sa iubesti pisicile! daca ti-e groaza de ele, ia-ti un pestisor! daca ti-e scarba si de el, incearca cu un canar! Orice vietate are nevoie de tine! 🙂

  9. celmaibun says:

    era să-ţi înfulece mâna la ultima poză ;))

  10. andraagachi says:

    Asa pare in poza:) era departe de mana mea.. si oricum nu o infuleca… am trait aproape de caini mai mult de jumatate din viata mea… vreo 13-14 ani mai exact… cred ca stiu cand un caine vrea sa ma manance;)). Si oricum nu ar trebui sa va fie frica in mod real decat de catele. Ele pot, din grija materna pentru pui sa devina foarte agresive.. in rest… they’re friends.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s