Viaţă-n fulgi de nea

Azi m-am urcat la volan.. după o perioadă lungă (de vreo lună şi ceva) în care din diverse motive (unul ar fi asfaltul îngheţat) nu am mai condus. Aşa că, avidă de o ieşire, am stabilit cu mama că mergem la pădurea din apropiere să vedem căţeii de care îmi spusese cu o zi înainte.

Am ajuns acolo şi ca de obicei m-am înduioşat. Baisa a fost mereu locul fantomă în care s-au cuibărit vieţi. Pentru că.. acolo… s-au născut. Şi apoi, copacii şi frunzele ţin de frig… uneori. La intrarea în pădure ne aştepta solemn un fel de IdahoDog, un fel de căpetenie. Cunoştea maşina, fără îndoială, căci cum am ajuns, a venit să ne întâmpine. (Şi) De el m-am îndrăgostit. Doarme pe pământul gol, unde zăpada e topită de căldura corpului său. Şi atât… coada era ţurţure la propriu, dar nu mai conta pentru el. Nici măcar mâncarea nu era atât de importantă decât dialogul dintre noi. Am avut la îndemână o bucată de material pe care am aşezat-o totuşi, măcar ca un vis de căldură.

Puţin mai încolo, la câţiva metri, dintr-o “colibă” din frunze făcută de câţiva localnici inimoşi din zonă, ies 3 pui… mama şi mai apoi tatăl. Mama de o delicateţe superbă, tatăl (rănit) de o mândrie fără seamăn.

Ciudat, însă… niciunul, atunci când am împărţit mâncarea, nu s-a băgat în faţa celuilalt. O rânduială de care oamenii nu sunt capabili şi pe care rar sunt capabili să o înţeleagă. Pentru că noi nu trăim în “marele spirit al haitei”.

De ce m-am gândit, totuşi, să vorbesc despre asta… Până voi veni din Belgia cu banii mei proprii şi personali, până voi face acel adăpost de animale pe care mi-l doresc de mult, va mai trece… Pe de altă parte timp nu mai am să fac demersurile necesare unei strângeri de fonduri care să ajute la o eventuală construcţie a unuia (aşa cum mi s-a sugerat). Şi nici acasă nu-i pot lua pe toţi, indiferent cât de dragi mi-ar fi.. So… o soluţie de moment. Simplă, care nu ia prea mult, dar care ar ajuta.

Ştiu mulţi împătimiţi ai căţeilor… voi cei care iubiţi animalele, care vă doriţi un animal şi aveţi unde să-l ţineţi (curte), faceţi acest demers şi alegeţi-vă unul din puişorii de acolo, dacă cei maturi vi se par mai greu de întreţinut (ceea ce nu cred că e adevărat).  Iar dacă nu, o plimbare până acolo cu ceva lăptic, sau salam, sau pâine… şi cu ceva cartoane ca să poată dormi fără să li se facă blana ţurţuri… ar fi ceva inestimabil.

Ştiu desigur că sunt foarte multe suflete omeneşti care ar trebui tratate. Şi atunci ar veni întrebarea… de ce să mă duc până la Baisa să fac o faptă bună? E oarecum logic… dar revin, iubitorii de animale vor şti întotdeauna de ce. Pentru că acolo e sălbăticie, pentru că mâncare nu prea e şi e frig. Pentru că sunt şi ei suflete care aşteaptă, ca oricare, dacă nu hrană, măcar un zâmbet şi o alinare de la fiecare dintre voi…

Eu oricum am să mai trec săptămâna asta pe acolo, cei care doresc să mă însoţească după ore, mă vor suna sau îmi vor da un mail cu o zi înainte. Mulţumim:).

P.S. Melodia Zilei:

Advertisement