Drama şi Piatra Neamţ

Acest post este mai ales pentru membrii Drama (foşti şi  actuali)… este un post mai personal.

Mâine la ora 7 dimineaţa Drama ia pentru a 3 oară în 4 ani autocarul spre Piatra Neamţ. Prima oară când am fost eram într-a 9 a. Abia venită în trupă. Era prima noastră ieşire în noua formulă (care mă includea de această dată şi pe mine). Ţin mine foarte bine  cât de emoţionată eram când am urcat treptele autocarului aceluia. Era o senzaţie unică. Pe de o parte eram obosită, terminată, dar tremurând de nerăbdare să ajung. A fost o experienţă  unică. Am mai ieşit de atunci cu Drama prin diverse locuri din afara oraşului, dar niciuna nu mi-a rămas atât de întipărită în memorie ca cea de la Piatra.

Ela şi Ani erau eleve încă, Andrada era undeva în clasa a 10-a , noi nu ne cunoşteam atât de bine ca acum, nu eram atât de obişnuiţi unii cu alţii…

Îmi amintesc clar cum am dormit în sală, la o piesă, după o noapte de nesomn. Îmi amintesc scara din Piatra unde am făcut “poze artistice”, parodia  pe care am făcut-o după propria piesă şi pe mine strigând foarte tare : “Poză specială pentru Claudiţaaa!”…

Îmi amintesc apoi un dialog cu un domn care ne-a întrebat pe stradă:

– De la ce aveţi ecusoanele alea? De unde sunteţi?

– De la Botoşani suntem şi ecusoanele sunt de la un festival de teatru.

Eram atât de mândre (eu şi Delia) că avem ecuson…

Azi, cu câteva ore înainte de plecare mă simt (culmea!!) la fel de emoţionată! Ca niciodată îm doresc să ajung acolo, să fac din nou poze pe scară, să adorm în scaun la vreo piesă, apoi să joc din nou pe scena cu mochetă vişinie. Sunt conştientă că nu va fi la fel, că percepţiile vor fi altele, dar de ce nu ar putea fi chiar mai bine?

Advertisement