Imnul Românesc…
Ajungi să mănânci praf, să respiri praf, să înoți în praf… Botoșani-ul e un maaare șantier!! Noroc că nu-mi mai găsesc încărcătorul de la aparatul foto, că altfel primăria s-ar înroși ca ouăle de Paște la vederea acelor imagini care se găsesc la tot pasul, în Botoșani. Cine a spus că se alege praful de România, a spus bine! La propriu! Ajungi acasă și-ți speli fața de lutul de pe jos… de mucurile de țigară, iar dacă dai mâna prin păr, s-ar putea să te sperii îngrozitor… semințe, scurm, nisip, pene, tot ce vrei!
Nu știu voi, dar mașina mea albă ar trebui să fie dusă la spălat odată la două zile ca să pot spune că e cât de cât curată.
FRAȚILOR!!! VINE PAȘTELE!! CHIAR NU FACEM NIMIC, NIMIC??
*
Sunt extrem de obosită… m-am săturat până peste cap de provincialismul instituțiilor botoș’nene. Mâine jucăm din nou musicalul. Și am o listă foaaaarte lungă de mulțumiri (evident sunt ironică… dacă mai era nevoie de precizarea asta!) .
Mulțumim ENORM Inspectoratului Școlar pentru implicarea sa extraordinară în bunul mers al lucrurilor. Pentru buna comunicare cu Teatrul Eminescu, pentru buna organizare a timpului și a spațiului și mai ales a BUGETULUI!
Mulțumim DIN INIMĂ Teatrului Mihai Eminescu pentru că au fost atât de înțelegători încât să ne dea atât de mult timp să organizăm un spectacol în care apar 90 de oameni cu 45 de reflectoare de lumini și 5 microfoane pentru sunet. Buna înțelegere și comunicare între liceu și teatru a făcut totul posibil, mulțumim!!! Și mai mulțumim pentru respectul acordat.
Lista poate continua…
Încă odată… nu mai pot cu oamenii care văd că ești încă elev și n-ai nicio autoritate și-și permit să te ia de fraier de câte ori au ocazia!
Nu mai pot cu oamenii care promit lucruri și nu se țin de cuvânt!
Nu mai pooooot cu oamenii care cred că un spectacol se poate face cât ai pocni din degete și că, nu-i așa:” Aa, dar este timp!!!”
Nu mai pot cu oamenii care vor ca momentele speciale să poată fi făcute efectiv moca!
Nu mai pot în general!
M-am săturat să știu că poți face ceva calumea numai pe pile!
Mi-e silă de țara asta plină de praf…
Praf în gură, praf în nas, praf în ochi… dar mai ales… praf în inimă.
Se alege praful de țara asta și mă doare sufletul… și ce e cel mai rău… ne ducem zâmbind… “Ah, ce-mi plac glumele mele!”
Da… și nouă ne plac… Ah, iar când aud sintagma “Cine l-o mai fi ales și pe asta” îmi vine să urlu.
NOOOOOOOOOOI! NOI!!! NOI!!! Noi și ai noștri.
Așa președinte, așa popor…
Trăiți voi bine pentru mine, eu m-am săturat, mi-a ajuns…
Îmi tai inima în patru și bucățile le arunc în cele zări, ca apoi să-mi iau zborul. Mai bine-mi sparg inima-n bucăți decât să o las pradă prafului!
Andra 
e asa de trist…si atat de adevarat..
Sa fiu scurt si la obiect, avem doua variante pe care le putem alege:
– sa ne plangem de mila si sa continuam sa fim indiferenti ca si pana acu sau pur si simplu sa ne lasam dusi de valul turmei.
– sa ne implicam si sa fim acea schimbare pe care o dorim sa o vedem in jurul nostru si pur si simplu sa luptam pentru un drept al nostru;
Desigur ca nu e simplu poate chiar parea imposibil insa asta este si provocare, nu? Totul depinde de atitudine am vazut atatia oameni care vorbesc mult si degeaba si de cele mai multe ori exagereaza… ca vrem sau nu e sistemul nostru pecare noi l-am creat poate si din indiferenta noastra.
Tu ce alegi?
da-mi si mie dreptul sa ma mai satur din cand in cand.
Schimbare?
Maine… nu azi.. azi nu… azi mi-e sila!
Satul Botosani…o da..m-am saturat.Mi-a ajuns pana in gat…si sunt destul de inalt.
Pingback: Ajun de Praznic « Ioan Usca
Pingback: Ca şi cum… « Elenaagachi’s Weblog
Pingback: Superba “leapșă” de la Gabilutza! « Elenaagachi’s Weblog