Vorbeam cu cineva despre minuni. Dacă există într-adevăr şi ce se întâmplă dacă nu credem în ele…
Minuni există şi Dumnezeule, sunt atâtea uneori!
Minune sunt părinţii când vedem pe chipul lor zâmbetul unei noi dimineţi. Minune sunt prietenii care, uneori fără să ştie, te fac să râzi până cazi sub masă, iar după ce te ridici îţi spui… „ hm, chiar aveam nevoie de asta”.
Minune este râsul isteric al unui copil care numai el, în a sa lume, găseşte rostul amuzamentului. Minune este dialogul cu un grandios câine maidanez, iar el, drept răsplată pentru bunătatea ta de a-l privi, te însoţeşte până la uşa casei, plecând exact la momentul oportun, ca să nu ţi se pară că faci o crimă dacă nu-l iei acasă. Căci a înţeses şi el că…nu se poate…
Minune este apusul ce se reflectă în privirea şi în zâmbetul lui. Minune sunt cuvintele „te iubesc”.
Seara de Ajun a fost seara minunilor la noi acasă. Au fost atâtea şi s-au întâmplat atât de repede, mi-aş fi dorit să nu se mai termine. A fost una din acele seri care nu vrei să se mai termine niciodată… vin, sărăţele, aparate de filmat, chitară, colinde, şi cam 40 de oameni care le cântau. Aseară sufrageria mea a părut gigantică pentru că în ea au putut să-ncapă 40 de oameni. Am cântat, am râs, am băut, a fost superb….mai vreau!
Clasa a 11 la care mama nu mai are ore, dar care, de drag au apărut şi ei împreună cu cl a 12. Sweet lil wine…!
Fosta, de doi ani de acu’, 12 A.
Partyyyy cu 10 D. (aş putea spune că am ajuns exact la ţanc!)
Paharul de vin pe care de mult i-l promisesem lui George. (a, şi by the way, el e unul din cei care ma fac să zâmbesc…:* George!)
La finalul unei colinde, ne prosteam!
Ne vedem la anul! (asta “dacă nu venim cu uratul, prea bun e vinul”)
Andra 
Ma doare piciorul…am stat toata seara dupa voi…gata si vinul, mai!