Through a dream, freely…

In visul pe care mi l-ai șoptit aseară la ureche eram pierdută. Pierdută în tine, pierdută în noi, indescifrabilă, neobosită, complicându-mă mereu. Știi că asta îmi place, mereu mi-a plăcut. Încerci să te obișnuiești cu ideea și să ții pasul. Iar când simți că duc lucrurile prea departe, îmi șoptești din nou.

Povești despre cum erai copil și prindeai greierii și le cântai “Melc, Melc Codobelc”. Tu nu făceai discriminare, ți se părea absurd să nu lași greierii să se bucure de cântecelul care făcea să surâdă fiecare chip care te vedea cântându-l.

Povești despre cum salvai fete blonde cu șoapta ta în miez de vară, la apus. Despre cât de recunoscător le ești și cât de mult le apreciezi, despre cum te-au învățat fiecare câte ceva, căci în ele te-ai oglindit și ai văzut cine poți să devii. Și iată-te acum, în fața mea,…

Povești despre decizii de viață, despre lucruri la care a trebuit să renunți și care ți-au amintit, în fine, că ești om. Nici melc, nici Făt-Frumos din lacrimă,… un simplu om. Despre limite și despre nevoi. Despre obstacole și despre auto-depășire. Despre minunea care se întâmplă în fiecare dintre noi când realizăm că până și atunci când speranțe prea multe nu prea mai sunt, lucrurile se aranjează, cumva, de la sine.

Asta e povestea care îmi place cel mai mult, știi? Pentru ca îmi arată că nu sunt singură. Nu sunt singura care trebuie să fie om. Nu sunt singura care are îndoieli, nu sunt singura care pierde în fiecare zi. Pierd secunde și în același timp mă faci să înțeleg că le câștig, pentru că le trăiesc și le trăim împreună, pentru că ne străduim să le facem memorabile.   

Image

Sursa img : http://ioanapop.tk/oglinda-lui-sisif

Și mă întorc iar și iar și mă gândesc la Sisif. Și abia acum pot sa înțeleg de ce povestea lui mi se pare în continuare fără sens. Pentru că nu pot să înțeleg cum a avut puterea să treacă prin asta singur. Ne putem recunoaște așa cum suntem doar văzând cu ochii celuilalt. Tot ce facem, facem pentru celălalt. Mutăm munții pentru a ne putea simți mai aproape unul de altul. E singurul sens al vieții, e povestea fiecăruia dintre noi. Altfel suntem goi.

Și atunci ne complicăm și încercăm să TRAIM momente. Răsturnăm în fiecare zi bolovanul numit viață șoptind « Melc Melc Codobelc », povestind din amintiri și iubind. Doar așa ne recunoaștem ca sumă a experiențelor trecute și bază pentru un viitor comun.

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s