Noi unde mergem?

Ce facem? spui… oarecum disperat, oarecum blazat, în genul lui Moromete, „unde mergem noi, măi Niculae ?

În ceaţă mergem… mereu mi l-am imaginat pe Moromete în caruţă, pe o cărare, între plopi, pierzându-se în ceţuri. Dincolo de incertitudine, dincolo de cât de infricoşător e timpul, de cât de iratională e viaţa şi de cât de incapabili suntem noi de a ne-o citi, mi-a plăcut mereu să mă pierd. Pentru că a mă regăsi, chiar şi numai pentru o secundă, e o trezire din uitare, din real. O reîntoarcere, o primăvară.

De câteva luni eram pierdută printre ceţuri şi nu-mi părea rău, pentru că acolo pot să imaginez variante ale sinelui si, pentru o perioada scurtă, pot chiar să le şi trăiesc viaţa. Pot schimba ce nu-mi place, mă pot înjura în voie fără să-mi rănesc orgoliul profund, pot râde (de mine), pot să mă dezamăgesc, pot, în definitiv să caut, dacă nu pe mine, măcar variante.

Ce facem, intrebi? Ne pierdem. Ne pierdem si ne regăsim. Iar şi iar. Alţii dar mereu aceiaşi. Mereu aceiaşi în mijlocul cuvintelor, înconjuraţi de alb, de negru şi de amintiri. Sentimentul nu durează, ne întoarcem la cautarea noastră disperată pentru că refuzăm să vedem o perioadă ca o „staţie-finală”. Dar ce frumuseţe a amintirii…

Aş vrea să-mi petrec jumătate de viaţă în căutarea-mi şi pe cealaltă amintindu-mi de unde am plecat… Și e timp pentru mii de întoarceri şi de irosiri, de schimbări şi căutări. Şi nu mă sperie nimic, nimic nu mă dezamăgeşte, căci pot oricând să mă întorc în ceaţă şi să schimb totul. Sau, pot oricând să opresc totul şi să mă alin cu amintiri.

Ne vom pierde şi ne vom regăsi. În cuvintele din umbre…iar și iar.

Surse foto : http://gandurileschimbaviata.info/lumini-si-umbre/ și https://andraagachi.wordpress.com/2009/12/30/susan-burnstine/

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Amintiri, Ideile mele..., nostalgice, Sentimente. Bookmark the permalink.

One Response to Noi unde mergem?

  1. Bijuterii says:

    E greu sa srii un comentariu la un articol atat de personal si subiectiv. Pentru noi toti viitorul e in ceata, dar trebuie sa avem curajul, curiozitatea si determnarea sa o stabatem.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s