Inițiative în Belgia

Un lucru superb se va petrece în Belgia pe data de 11 nov 2011. Este vorba despre un fel de adunare (organizată)  a poporului, care va dezbate 3 dintre cele mai importante probleme ale Belgiei în momentul actual: siguranţa socială, criza economică şi problema imigranţilor (numărul lor a explodat, se pare, în ultimii doi ani).  1000 de oameni, chemaţi prin tragere la sorţi, vor sta la o masă  ( la o sută de mese, mai exact) şi vor VORBI. Sigur, veţi spune, vorbă putem face şi noi (eventual la un păhărel, he he!).

Ceea ce mă încântă cel mai mult în toată povestea asta, este că dezbaterile vor fi organizate, asistate şi coordonate de specialişti din toate universităţile din Belgia. Va fi treaba lor să conducă discuţia în mod inteligent şi productiv. Productiv în sensul că, la finalul acestor discuţii, 35 din cei 1000 vor fi desemnaţi să redacteze (din nou, aleatoriu), împreună cu experţii universitari, o serie de recomăndari pentru lumea politică.

In plus, faţă de cei 1000 prezenţi la masă, toţi ceilalţi doritori vor putea să-si expună părerea live, accesând un site internet. “Obiectivul nostru nu este promovarea unei democraţii extreme, nu vrem nicicum să anulăm împortanţa Parlamentului, dar credem că avem ceea ce trebuie pentru a-l consilia atunci când e cazul.” (Benoăit Derenne, directorul Fundations pour les générations futures @ Fundaţia Generaţiile Viitoare).

Acest articol apărut în La Libre (ziar pe care sunt obligată să-l consult zilnic) m-a făcut să reflectez puţin la ideea unei astfel de experienţe în România. Cunoscând spiritul foarte politicos, dar întrucâtva rece al belgienilor, pot să-mi imaginez că discuţiile vor fi, pe cât posibil, elegante şi civilizate. Dar oare cum s-ar putea purta o discuţie productivă, în România, când până şi politicienii, care ar trebui să vină cu soluţii noi la fiecare apariţie televizată, au câteva episoade când ai senzaţia că îşi vor sări unul altuia la  beregată, chiar la televizor.

Indiferent cum, această iniţiativă mi se pare pur democratică şi ar merita să fie pusă în aplicare şi la noi. S-ar demonstra astfel că nu toţi românii sunt nişte momâi  ale căror replică va fi întotdeauna “Aşa, şi?”: “Da, e apocalipsa,  aşa şi? Hai mai ia un păhărel!” sau “No, păi ci-o să facem? Ne râdem deh, altceva ce să faci? Tu nu vezi cum e ţara asta?” Dacă ultima propoziţie ar fi fost spusă pe un ton enervat, sau macar ofuscat aş fi stat liniştită că încă suntem pe drumul cel bun. Din păcate e spusă ori cu un fel de sfârşeală soră cu moartea, ori absolut idiot ca şi cum chiar nu ar interesa pe nimeni.

Un popor care ştie să-şi spună punctul de vedere este, după mine, un popor puternic. Un popor puternic e un popor interesat şi de soarta lui ŞI DE A ALTUIA (nu în ideea de “să moară naibii capra vecinului”) ci în ideea de “Am inimă!”. Un popor puternic nu acceptă ca ultimii lui bani să se ducă pe afişe în campanii. Un popor care se vrea popor ar protesta, s-ar informa, ar evolua numai pentru a avea certitudinea că acei cretini “de sus” nu le fură şi ultima bucată de pâine…

România deja nu mai e popor… e un grup de oi rătăcite care-şi caută sensul în toate colţurile lumii, numai pentru că pe păşunea lor nu este nimeni să îi ia în seamă.

Advertisement