“Faust”- recenzie și foto

A-şi vinde sufletul: o metaforă deja lexicalizată ( „a păcătui foarte tare”[1]) care bântuie ungherele lumii în timp şi în spaţiu, ca o chemare înfiorătorare ce atinge imensităţile gândirii umane. Chemare la extaz şi nebunie.

Opera lui Goethe, Faust, tratează acest principal aspect al condiţiei umane. Mai mult decât păcatul în sine, mai mult decât  efectele sale, impresionant este jocul spiritelor (dialogul Dumnezeu-Mefisto, din uvertură).

Una peste alta, Goethe dă multă libertate omului. Acesta rămâne, desigur  un pion pe o tablă de şah, ademenit mereu, cedând de nenumărate ori, dar în definitiv, el are puterea de a alege, de a se întoarce pe drumul cel bun ( „A good man, throught obscurest aspiration, has still an instinct of the one true way”[2]. În franceză : „Le juste peut encore choisir le droit chemin”[3]). Înaintea pactului faustian, va avea loc deci,  înţelegerea între Dumnezeu şi diavol.  Traseul omului este prestabilit, iar contractul semnat cu sânge este  un test:  de curaj, de înţelepciune, unul prin care personajul  află limitele exisţentei.

Cu această scenă se deschide şi fabulosul spectacol Faust al Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete, cu Ofelia Popii în rolul lui Mefisto (premiul Uniter pentru cel mai bun rol feminin şi premiul  Herald Angel în cadrul festivalului  de la Edinburgh) şi cu Ilie Gheorghe în rolul lui Faust.

O variantă complexă de spectacol, cu tente felliniene, ce transpune privitorul (mai intâi prin sunet şi ecou, apoi prin imagine) în lumea de jos, unde libertatea de a simţi dă fiori, unde sufletele sunt doar umbre goale, păpuşi în mâinile marelui Mefisto. Un concert de imagini revoltătoare, asamblate în stil baroc, stil al extravaganţei şi al huzurului.

Dar iată că libertatea aceasta devine de nesuportat pentru un OM.  Şi atunci Faust strigă: „AJUNGE!”.

Acest ajunge îl va salva în final, căci reflectă singura adevarată calitate a umanităţii: empatia. A se pune în locul săracelor suflete, a afla golul nimicului şi a realiza că nimicul inseamnă pieirea, aceasta îl va face pe Faust să-şi alegă destinul.

„Aş spune clipei care-aleargă, opreşte-te că prea frumoasă eşti.” Sunt ultimele cuvinte ale unui Faust muribund, nostalgic după viaţa pe care o considera la început stearpă. Aceste cuvinte par să şteargă într-o secundă toată vâltoarea roşului de mai devreme, readucând în scenă pacea, serenitatea celui care le-a văzut pe toate, a ales şi işi asumă condiţia.

O trecere de stări: sumbu, anxietate, precipitare, stări de uluire sau de calm. Acesta este efectul punerii în scenă a spectacolului cu decor extravagant (în spatiu, în culori, în sunet, idei şi forme -scenografie de Helmut Sturmer), cu un număr impresionant de actori (85) şi cu doi protagonişti de primă clasă. Este efectul spectacolului Faust, în regia Silviu Purcarete.

---

[1] http://dexonline.ro/definitie/suflet  – varianta on-line a Dictionarului Explicativ al Limbii Romane.

[2] http://books.google.com/books?id=oa8XAAAAIAAJ&printsec=frontcover&dq=goethe+faust&hl=en&ei=tqmaTqPzMcqJ4gSY6PSLBA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CC0Q6AEwAA#v=onepage&q&f=false – ebook – Wolfgang von Goethe, Johann, Faust: a tragedy, Standford University Libraries, 1872, page 13.

[3]http://books.google.fr/books?id=w49BAAAAYAAJ&printsec=frontcover&dq=goethe+faust&hl=fr&ei=IqyaTqy2Bs_Hsga3odWoBA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=3&ved=0CEAQ6AEwAg#v=onepage&q&f=false – ebook – Wolfgang von Goethe, Johann, Faust: tragedie, Princeton University Library, 1858, page 30.

[4] Fotografiile sunt ale mele. Fotografiile care apar pozate sunt ale doamnei Mihaela Marin si au fost afisate in sala de primire. Orice preluare a acestor fotografii va necesita aprobarea mea.

Advertisement