Îmi e greu…

Îmi e incredibil de greu să văd expresiile din fotografii. Cu atât mai mult cu cât se întâmplă atât de repede… ca o metastază… Acum câteva luni era bine!

Îmi e greu să văd cum se dărâmă câte o lume în spatele fiecăruia dintre dumnealor. Un gol enorm, un crater, între amintirea zâmbetului de altădată  şi privirea… …

Sentimentul de ” fără de sens ” a furat tot. Nu e vorba numai de bani aici, ci de oameni, cărora li se dă senzaţia că cineva se foloseşte de viaţa lor. Fiindcă cei zeci de ani, de nopţi sfărmate pe masa de studiu, nu au adus, totuşi, nimic.

De ce să înveţi onoarea, de ce să cultivi inteligenţa, dacă eşti ferm convins că (în afară de faptul că îi înveţi utopii) le faci aproape rău?

Cei care învaţă visarea, frumosul, ştiu că distrug vieţi. Pentru că valorile sunt altele astăzi, iar cei care nu cred în ele, sfârşesc mai întotdeauna rău. În adevăr, sistemul este imbatabil, oricare ar fi el.

Acesta e paradoxul dascălului de astăzi, care este forţat să joace ipocrit în fiecare zi: predând despre iubire, celor care abia mai ştiu ce e acela frison, predând despre onestitate când, de fapt, ei îşişi mint amar. Mint de frică să nu taie aripi prea devreme. Şi disperă la gândul că ele vor fi tăiate oricum.

We’re older now, the light is dim
And you are only just beginning

O children

Fără de sens, cei care ar trebui să dea sens tuturor!!! Salarii? Ar trece peste, dacă ar mai avea putere să spere. Putere? S-ar găsi şi ea, dacă ar mai avea vreun rost. Dar nimic nu mai are rost, nu-i aşa? Cartea asta a mai fost jucată odată…

Poor old Jim’s white as a ghost
He’s found the answer that was lost
We’re all weeping now, weeping because
There ain’t nothing we can do to protect you

O children

***


Îmi e greu să îmi imaginez un altfel de liceu, fără zâmbetele senine ce l-au populat odată, domnilor profesori. Sper că le veţi regăsi din nou. Pentru că altfel, cuvintele vor fi un ecou de strigăte. Strigătele unui Laurian autist.

Plecăciune adâncă…

Sursele fotografiilor:

http://atlaurian.wordpress.com/

http://elenaagachi.wordpress.com

http://portal.radioiasi.ro/profesori-pensionari-sarbatoriti-la-colegiul-laurian-a19184.html

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in conditia umana, gri, Ideile mele..., Nervi and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to Îmi e greu…

  1. Pingback: Copiii noștri « Elenaagachi's Weblog

  2. Pingback: Foștii noștri elevi își mai amintesc… « Atlaurian's Blog

  3. Elena Agachi says:

    Am listat si am dat fostilor tai profesori sa citeasca!
    Te iubim!

  4. Elena Agachi says:

    PS dl. Markiewicz e bestial!

  5. melicovici says:

    Impresionanta postarea. ” Imi e greu sa vad cum se darama cate o lume in spatele fiecaruia dintre dumnealor”. Fain! 😉

  6. melicovici says:

    Ms ptr vizita. 😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s