Foto de pe deviant.art
Totul e mirarea unui nebun într-o seară de mai. Unde purpuriul florii de Iris cântă însoţit de adierea leagănului în care tu, odată, ai oftat. Iar lumea se întinde şi se strânge, se pliază, se resfrânge ca unduiala aripii ce te-a adus.
Continuu, neîncetat, aceeaşi…
Nimic voit, nimic chemat, o întâmplare, un fir de destin. Dacă ai fost acolo să îl vezi, ţi-il vei aminti mereu. Dar dacă nu, dacă ai fost pierdut, sau ignorant, sau adormit, atunci este că ratat: firul tău de viaţă, de destin, gongul din centrul lumii. Căci viaţa e o bătaie din aripi… o naştere, un strigăt, acelaşi, neschimbat.
Şi atunci nu rămâne decât şoapta : continuu, neîncetat, aceeaşi…
Andra 
Pingback: Acasă – Ajunul Crăciunului… « Dumitru Agachi’s Weblog
Superb text de stare, de intuitie!
Pingback: “Cercul vieţii” « Elenaagachi's Weblog