Incă trăiesc

În Bruxelles de o săptămână [asta ca să nu îşi mai consume cenţii cei care nu ştiu că sunt în Bruxelles şi vor să mă scoată la o cafea]. Mulţumesc mult, fraţilor, aş veni, dar sunt la ceva mii de km depărtare….

Poimaine am examenul de limbă pentru facultate. Cu puţin noroc am să mă numesc
“etudiante de l’ULB”. Si voi avea 10 zile apoi până la începerea şcolii ca să vă povestesc mai multe despre ce e aici.

E greu. Şi nu e nici măcar incitant. Era mult mai confortabil sa stau acăsucă la mama şi să ia alţii deciziile pentru mine. Era mult mai mişto să nu am în cap decât “fun fun fun!”. Aici nu e posibil asta. Studenţia mea va fi altfel cu siguranţă. Aici e fiecare pentru el, sunt învăţaţi să calce pe cadavre dacă trebuie. Ori asta e exact opusul meu. Poate mă voi da şi pe brazdă… în sensul de :poate am să mă învăţ minte să nu-mi mai pese.

Îmi e dor de mor, de toţi şi de toate. De mama mai curând şi de Lapi. Iar timpul trece atât de greu încât mi se pare că sunt aici de o veşnicie. E grea responsabilitatea şi e greu începutul. Dar nu e chiar de disperat. Nu încă.

Sunt mai mistică decât am fost vreodată (adică mă gândesc mult la divinitate, pentru cei în dubii)  şi asta îmi dă energie. Şi putere. Ideea e că ţelul meu e foarte abstract… nu văd încă importanţa faptului că sunt aici, faptului că voi studia la X facultate, a destinului meu, până la urmă. Iar asta mă enervează profund. Singurul de care am scăpat de când sunt aici e Băsescu. Mă rog… & Co… Asta e mişto. Dar (ceea ce mă îngrozeşte) nu realizez încă dacă merită preţul. Până la urmă viaţa e o luptă oriunde ar fi ea trăită…

P.S. Habar n-am dacă merită să postez asta. Dar sunt cam primele gânduri de când sunt aici.

PPS: Mă gândeam că am început un nou caiet de gânduri, un nou jurnal… când îmi e lene să iau pixul scriu direct aici. Ideea e că de fiecare dată când mi-a fost dat să încep un nou caiet veştile erau nasoale. Iar de la jumatatea caietului spre final, totul devenea  bine şi frumos. Apoi fiecare jurnal se opreşte brusc, când s-a terminat hârtia.

Poate aşa e şi viaţa… o înlănţuire de tâmpenii, presărată cu ceva momente de linişte sau, dacă eşti norocos: de fericire. Apoi se opreşte brusc…

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

16 Responses to Incă trăiesc

  1. Shtefana says:

    Draga Andra,
    Desi acum ti-e greu si te simti singura pe lume, in final VA FI BINE!! Iti doresc MULT CURAJ si sa merite!Iti tine pumnii,
    Stefana

  2. Chiar daca n-o sa scrii jurnalul ala, noi “te lasam” sa scrii aici :)) nu ne suparam daca ne mai dai niste vesti despre tine din cand in cand. Multa bafta, sunt sigura c-o sa te atasezi de locurile alea.

  3. Diana Alzner says:

    Baftă, Andra! 🙂

  4. alexsotropa says:

    Mult succes la examen!

    P.S: Crezi tu ca ai scapat de Base! Base e peste tot, e aproape semi-zeu..cum iti permiti sa-“L” insulti? 🙂

    • andraagachi says:

      Not quite. Stii materialul ala difuzat te televisiuni de la un meeting in care toti marii vorbeau intre ei in semi-bisericute si Basescu se plimba de la unii la altii si nu-l baga nimeni in seama? Ba unii ii mai intorceau si spatele? Cam asta e.

      Multumesc, sa fie! Tremur toata:d

  5. Andreea says:

    Bafta maine! O sa fie bine, presimt :D…

  6. gibi says:

    you can do it! >:D<

  7. Pingback: Eiffel « Dumitru Agachi’s Weblog

  8. Pingback: AŞTEPTAREA « Elenaagachi's Weblog

  9. romina says:

    Ma bucur pentru tine ca ai ales ALTCEVA. Acum poate nu iti dai seama cat de bine ai facut ca ai plecat. Eu sunt in situatia unui tanar ce a ales Romania in speranta ca va fi mai bine, ca se poate si aici. Si sunt o tanara de 23 de ani, proaspat absolventa de Constructii, cu media 9,50 la licenta….somera…
    Si acum caut sa plec undeva, oriunde, numai sa nu se numeasca Romania…Numai ca e mult mai greu fiindca trebuie sa-mi echivalez diploma, trebuie sa alerg si trebuie sa plec la inceput fara sotul meu…Nu era mai simplu daca plecam la momentul “zero”…
    Bafta multa! Sa auzim numai de bine…

    • andraagachi says:

      Da, Romina. Stiu prin ce treci. Prieteni apropiati duc aceeasi soarta. Dumnezeu sa-ti dea putere sa le treci pe toate cu fruntea sus.
      Din cate stiu eu, la ingineri li se echivaleaza diplomele. Si la medici. Mai greu cu profii….

  10. elena agachi says:

    Romina, iti doresc si eu multa bafta! Vine o zi cand trebuie sa sacrifici ceva: familia, confortul tau de acasa, sufletul tau tanar si frumos, ROMANIA! Nu am crezut niciodata ca am sa ajung tocmai eu sa gandesc asa! Si uite ca am ajuns!
    Andra, multa bafta si, indiferent de rezultat, suntem aici PENTRU TINE! AICI, ADICA IN INIMA TA, IN JURUL TAU!

  11. Mult succes la universitate! si eu am plecat din Romania asa ca stiu cat de cat prin ce treci…e greu sa fii departe de acasa…cel putin pentru mine…

  12. ana says:

    chiar sunt foarte invidualisti…daca lipsesti la un curs ai puso…nu o sa iti imprumute nimeni nimic…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s