Lucruri

De sfâşiat inima: Cumpărăturile zilnice… puţine câte sunt şi neinteresante. La rând. În faţa mea o bunică. Îmi aduce aminte de bunica mea. Are acelaşi tip de pălărie de vară împletită, cu dantelă. Pe bandă, o stilcă de ulei… cel mai ieftin ulei de pe piaţă, de culoarea vinului acru. Dezgust. Un pachet de unt. Cel mai ieftin unt de pe piaţă. Unde sunt vremurile margarinei care se “unge atât de uşor”? Oftat. Două ciocolăţele Rom. Clasice, bune. Toţi bunicii iubesc dulciurile. Milă.

– 25 de lei vă rog. Caseriţa aproape şopteşte. Incruntată, oftând. Zâmbeşte amar.

– 1, 2, 3 … număraţi, vă rog.

– Mai trebuie 1 leu…Mulţumesc. O…. zi frumoasă să aveţi!

Şi pălărioara albă se pierde undeva, intre trupurile masive cu cefe groase. Are la piept punguţa ei cu uleiul. E  pregătită acum să aştepte  următoarea pensie. Trece cu demnitate printre coşurile pline de mici şi bere. Nici măcar nu se uită…

Eu nu mai exist.

***

De lipit inima la loc : Căldură mare. Răsuflând greu, eu şi Lapi mergem spre casă. În faţa noastră un inivid îşi scoate o ţigară. Lângă el, o bătrânică. Lângă ea, trecerea.

Şi ea ezită. Ezită. Oftează uşor şi cu palma îşi sterge sudoarea de pe frunte. Ezită.

Cineva o prinde zdravăn de mână. E omul care nu şi-a mai aprins ţigara. Groază. Ce ar putea să găsească de furat, la ea ? Bătrânica e împinsă uşor în faţă. Face primul pas pe trecerea de pietoni. Încă unul şi încă unul. La celălalt capăt, omul lasă protector mâna bunicii. Se asigură că e bine.

Se întoarce şi îşi aprinde ţigara. Se pare că orele de religie i-au priit. Îşi continuă liniştit, norma, drumul. Figura lui nu se schimbă cu nimic. Nici regret, nici milă, nici mândrie. Normal.

Pentru prima dată stau gură-cască pe mijlocul trotuarului şi nu îmi revin. Chiar mai există aşa ceva?

Concluzie: fără concluzie…

Advertisement