Iar omul se poate adapta chiar şi neantului şi poate crede că în el e fericirea…
nu am mai scris…
obişnuiam să petrec mult timp în trecut… cineva spunea că dacă ai pune un tânăr să-ţi vorbească despre trecut, ţi-ar scrie o enciclopedie în 12 volume despre viaţa lui… pentru că totul pentru el este important. Un adult ar umple vreo două caiete… iar un bătrân şi-ar povesti viaţa doar în câteva cuvinte…
nu am mai scris…
pentru că mă preocupă mai mult viitorul acum…
toţi merităm o şansă la afirmare… şi sper ca acolo unde mă duc, să mi se dea şansa asta… să dovedesc că sunt… cineva… că merit asta.
între timp bâjbâi, căutând răspunsuri şi încercând, eronat mereu, să mă definesc… şi uneori am surpriza să nu mă mai cunosc deloc…
…
scriu tâmpenii şi realizez că scriu tâmpenii… pentru că ordinea în mintea mea lipseşte acum, la fel cum lipseşte o listă de priorităţi şi o soluţie care ar trebui să spulbere negura din mine.
un lucru îl ştiu, însă…. o să ajung CINEVA, odată… oricum, oricât ar dura… “and this is a promise i make to myself today”…
*
În altă ordine de ideei, Drama Club vine în Iaşi cu piesa Croitorul . Va juca Sâmbătă în incinta Colegiului Naţional. O să fie improvizaţie, datorită condiţiilor în care spectacolul va avea loc, dar va fi şi super fun! Eu abia aştept…
În altă ordine de idei, filmuleţul lui Alex va avea o premieră festivă mâine, vineri la ora 12.00 în Aula Magna.
Apoi, Drama va mai juca odată la Teatru, în cadrul festivalului Amfiteatru, pe data de 9 iunie la 18.30. Să veniţi! S-au mai modificat ceva lucruri.
And again… pe 10 iunie e festivitatea de închidere anului pentru clasele a 12-a. Festivitate care, sperăm noi, va avea loc în noul amfiteatru (dacă tot suntem noi generaţia 150, măcar să avem satisfacţia deplină că am prins perioada cea mai înfloritoare a liceului).
Şi cu asta putem, cred încheia categoria noutăţi.
Ce am făcut?
Am dat bac…
Nu am învăţat… nimic…
Mai sunt 3 probe….
Nu am învăţat… decât jumătate
Am ieşit cu fetele (apropo, de făcut un post despre 12 H!) … au fost trăiri diverse.. majoritatea nostalgice sau chiar triste pentru finalul de an, de capitol… incredibil cum Laurianul reuşeşte până la urmă să ne unească, indiferent cât de diferite sunt opiniile şi principiile noastre.
Am recâştigat un prieten bun, şi sper să fie for good this time.
Am râs mult, am fost şi tristă… am alergat… am şi lenevit… mi-am stors creierii când nu m-am jucat cu bilele pe facebook (habar n-am cum se cheamă jocul ăla şi , apropo, e tâmp rău)… m-am certat numai ca să uit motivul în minutul doi… Mda.. cam asta.
Undeva… împărţită între amintiri şi vise ce aşteaptă după colţ să fie împlinite, oftând mulţumită cineva vă spune…
Bună seara!
vă aștept la Iași :X să mă anunțați la un telefon datele exacte privind ora, locația, etc.
Vă pup:*
As dori o colaborare, Link Exchange cu blogul tau. Nume 2blackjack Link : http://2blackjack1.wordpress.com/ . Astept un msg din partea ta daca esti de acord. Multumesc !
Pingback: Trecutul personal nu e istorie, e un ghem… « Dumitru Agachi’s Weblog