Uşile Uşile!!

Scriam într-un alt post despre uşile pe care le-aş deschide… despre cum aş încerca orice şi nu mi-ar părea rău, despre cum viaţa trebuie trăită.

Da…

Ce ne facem, însă când uşile ni se închid în loc să se deschidă, când ele se trântesc, iar  ecoul îl auzi doar în sufletul tău pentru că doar tu ai putut intra, doar tu ai văzut lumina.

Drumul unui om ar trebui să fie plin de uşi care se deschid, care dau unele în altele şi  crează un demers, o evoluţe… ori viaţa în România este un lung şir de drumuri oprite, pline de piedici, de noroi, de ecouri surde, de uşi trântite-n nas… Nu o sa ai niciodată o evoluţie, un drum NORMAL în România fiindcă va trebui mereu să te întorci, să-ţi cauţi de lucru în altă parte, să revii asupra deciziilor tale, ca în viaţă. Din păcate ne dăm seama de asta foarte devreme….

Îmi amintesc… de o uşă…

Simplă, sărăcăcioasă, fără clanţă, fără cheie, deschisă mereu. Îmi amintesc de momentul când, plini nervi şi lacrimi în timpul unei repetiţii, Andrada a scris pe ea, ca să ne ambiţioneze: “Poate Drama să ia Trofeul?” Ambiţia a fost uriaşă atunci şi printre lacrimi, nervoşi,  ne-am strâns laolaltă în sala NOASTRĂ, ne-am luat de mâini, am închis ochii şi am zis: “DA!!”

Îmi amintesc de euforia momentului câştigător… îmi amintesc emoţia cu care Andrada a scris din nou pe Uşă : “ Daaa!”

Îmi amintesc prin vis parcă, momentul în care actualii foşti dramişti au scris pe aceeaşi Uşă dedicaţii: “Ţineţi steagul sus!” spunea un anume Iulian Hostiuc… “ O sa-mi fie dor de voi!!” … Aş fi vrut să le fi reţinut pe toate.. nu se poate…

Astăzi uşa noastră e în doliu… cu postere Connect-r şi alte vedete de cartier  pe ea… şi   noi nici măcar n-am avut atâta minte încât să-i facem poze calumea… Cine ar fi crezut că într-o zi ea va dispărea, va deveni o simplă uşă?

Şi acum trebuie să ne strângem din nou curajul, ca în viaţă… să pornim din nou cu fruntea sus, să mergem Joi pe scenă şi să ne primim aplauzele… dar cu ce inimă?

Şi pentru ce totul, dacă în 10 ani nu am reuşit măcar dreptul de a ne păstra uşa?

Later edit: am căutat peste tot o poză cu uşa aia… nu am găsit…

P.s. Vedeţi si http://elenaagachi.wordpress.com şi http://claymann.blogspot.com

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Drama Club and tagged , . Bookmark the permalink.

8 Responses to Uşile Uşile!!

  1. Pingback: Manole, Manole, meștere Manole, zidul rău mă strânge, inimioara-mi frânge!! (10 ani de Drama Club)! « Elenaagachi’s Weblog

  2. Steff Arte says:

    CUM SA DEA SALA DE LA DRAMA DE LA SCOALA 5????cummm….cum se poate asa ceva??? am intrat azi pe la orele 18:00…si cineva tipa la mine ca avem voie sa stam doar o ora…Distractia,farmecul.misterul….preselectia..acolo..e DRAMAAAAAAAAAA…..acum sunt dansatori…
    Cine a dat cuvantul??? Au scos tot…nu mai este nimic..e un loc strain..total strain..e al lor…au facut curat…au rupt tot de pe perete, unde am muncit cot la cot 2 saptamani alaturi de VOI,drama.!!!!
    Hai sa facem ceva…Va roggg..Am plans cand am ajuns acolo…

  3. Pingback: Itinerarii belgiene – 6… Sentimentul florii de cireş « Dumitru Agachi’s Weblog

  4. Ioana says:

    Mai era o mâzgâlitură pe uşă:
    “Nu am plecat. Benjie”

    Ei, acum cum s-ar zice? Am plecat? M-au dat afară?

    • andraagachi says:

      Avem sala inapoi Ioana! Si o sa putem sa o renovam cum vrem noi. Avem o pormisiune solemna ca va fi a noastra de acum in colo. Vom putea sa ne refacem usa:)

  5. andraagachi says:

    :)) sa traiti domnisoară Benjie!

  6. Uneori usile se mai deschid alteori se si mai inchid… normal ar trebui sa fie un echilibru ar fi prea simplu sa fie totul roz si cu siguranta nu ar mai avea acelasi farmec.
    Viata fara provocari ar fi ca muzica fara sunete la fel si cu usile… unele se inchid pentru a se putea deschide altele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s