Stare…

Emancipate yourselves from mental slavery;
None but ourselves can free our minds.
Have no fear for atomic energy,
‘Cause none of them can stop the time.



Mă uit în gol la un ceas cu cadran spart și el stă… și mi se pare că sunt acolo de o eternitate. Undeva pierdută între a ierta și a disprețui, între frumos și imbecil, între albul primăvăratec și galbenul smolit al străzilor peticite ( după ce în prealabil muncitorii au făcut “Ala- Bala – Portocala”, reușind să acopere 2 din 5 gropi…) Nădejdea e a proștilor… Căci doar ei speră și speră la nesfârșit cu ochii ațintiți pe cadranul unui ceas care a uitat să mai meargă, sau poate nu îi mai pasă… sau poate îi e doar silă.
Mă uit în gol la peretele mare și alb din fața mea și văd în centrul doar secunda șezândă. Și îmi spun că trebuie să scriu repede ceva, trebuie să îl umplu de mine, să mă recunosc astfel în el și să aflu cine sunt și ce fac și cum am ajuns aici și care va fi drumul în continuare. Dar se pare că secunda m-a înghețat și pe mine. Și stau inertă și aștept ca secundarul să mă reînvie. Și sper…
Sper că voi reuși în cele din urmă să iau creta colorată și să încep să umplu albul. Voi lua galbenul smolit și îl voi amesteca și voi crea RESPECTUL, și BUNA CUVIINȚĂ, CALMUL și INTELIGENȚA. Le voi repicta și le voi face universale, nepieritoare. Voi amesteca culorile pentru a crea valori.
Voi desena cel puțin 3 uși pe care le voi încerca fără nicio urmă de regret, pentru că voi ști că există mereu alternative, că timpul va curge mereu peste toate și le va spăla, și va deschide noi uși…
Iar în final, dacă după ce-mi voi fi umplut peretele, după ce voi fi încercat toate ușile, voi fi aflat că… nu mai este timp… aș fi mulțumită… căci aș exista mereu pe peretele meu… până ce timpul se va sătura din nou să trăiască….

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

4 Responses to Stare…

  1. dumitruagachi says:

    Peretii importanti, cei de scoli, primarii, gari, mai ales gari si aeroporturi si… teatre si circuri, ringuri de box, sunt mereu impregnati de ceasuri, parca ceasurile sunt crescute in carnea lor… Din pacate ceasurile uita uneori de ele insele.

  2. Pingback: Ilustrate belgiene 1 – Schaerbeek, Hôtel Communal « Dumitru Agachi’s Weblog

  3. Pingback: Federico Garcia Lorca (1899 – 1936) – Nevasta necredincioasă « Orfiv

  4. Pingback: Un gând pentru Andra « Elenaagachi’s Weblog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s