Fabulație în doi

Ea: Da, uite dacă vrei tu, îmi imaginez că sunt la mare…
El: Sunt și eu acolo?
Ea: Da… privești luna dincolo de orizontul întunecat și-i admiri lucirile acvatice.
El: Și tu?
Ea: Eu nu privesc. Eu ascult murmurul valurilor și-mi rănesc adânc nările cu miros de sare.
El: Valurile… scurte treceri și reveniri. Ritmice, asemenea bătăilor inimii: puternice și totuși delicate.
Ea: Luna. Își armonizează razele după ondularea fiecărui val, lumina ei este cucerită de fiecare dată, tot ritmic, de valuri și se sparge odată cu ele, se lasă cucerită, sfâșiată… probabil că argintiul lunii iubește foarte mult marea…
El: Da, și cine a spus că luna este singură? Acela a uitat, probabil, de razele ei care ne ating de fiecare dată drăgălaș… luna nu e singură, cum nu suntem nici noi singuri în prezența ei.
Ea: Și ceasuri, și timp, și iată momentul magic al fiecărei zile. De fapt… nu e nici zi nici noapte, căci atunci este unul din puținele momente din viață când timpul stă. Dumnezeu trebuie să fi fost foarte bine dispus cănd a creat Răsăritul… la mare…
El: Și odată cu el, totul pare mai ușor. Și chiar este! Frumosul dă aripi și atunci totul este posibil, în armonia dintre bun și rău, dintre înfăptuit și imposibil. Te simţi copleşit de beatitudine, şi uiţi că eşti un simplu om, uiţi că eşti efemer, şi exişti odată cu tot peisajul grandios din faţa ta, fiindcă fără tine, el n-ar avea sens așa cum nici tu nu ți-ai găsi unul fără el. Face o echipă bună… omul și natura…
Ea: Apoi, după ce soarele s-a ridicat de tot, te întreb fermecată: Și acum? Iar tu ai să-mi răspunzi, aruncându-mi o privire scurtă, categoric: Acum așteptăm să vedem amurgul.
El: Și vom aştepta, gândindu-ne la adâncurile răcoroase ale mării, la primul om care a privit-o astfel, la prima femeie, la primul cuplu, ne vom imagina cum e ea iarna,cum a fost acum 10 000 de ani, atunci când ne-am născut, atunci când ne-am întâlnit, cum va fi peste ani, cum va plânge când noi nu vom mai fi, cum se va consola cu alţii… Și în acelaşi timp nu ne va păsa de nimic din toate astea…vom aştepta doar amurgul.
– Și eu voi zâmbi fericită…

Advertisement