Blogmeet 8

Partea mea din Blogtoşani 8 s-a terminat. Am făcut ce mi-am propus şi anume voluntariatul. Am ajuns la “Micul Prinţ” cu jumătate de oră mai târziu decât am plănuit, dar ştiu că am făcut tot ce s-a putut ca să fie bine. Am alergat tot oraşul pentru biberoane, suzete şi pampers. Am făcut pachete, am folosit fiecare minut şi am ajuns (cu dida) acolo unde ne mai aşteptau doi oameni: ea şi el.

Chiar mi-ar fi plăcut să fim mai mulţi!! Şi mai multă implicare.. . nu numai cu bani. Oricum împlinirea şi senzaţia de bine e  puternică  pentru mine. Am văzut nişte ochi albaştri care m-au terminat. Şi am mai văzut un zâmbet al descoperirii lui Moş Crăciun. O fetiţă aflase abia anul acesta ( la 5 ani) că există Moş Crăciun şi că el e  “cel bun, cu daruri”. Nu l-a văzut niciodată… puţină lume îl vede… dar e fericită că există acolo, undeva, bunătate şi din această BUNĂTATE îi revine şi ei  lumină. Acum face şi ea parte din traseul bunăţii universale şi speră şi ea, alături de alte milioane de copii, că anul acesta a fost doar începutul şi că la anul… Câte nu va aduce Moşul la anul?

Mi se pare o crimă existenţa pe lume copii “lăsaţi să plutească” în marea asta gri fără nicio frânghie de salvare. Moş Crăciun e o necesitate. Aşa cum e divinitatea pentru fiecare dintre noi. Fiecare trebuie să creadă în ceva: Dumnezeu, Buda sau Mohamed sau Moş Crăciun…

Un copil a zâmbit azi şi dintr-o dată am găsit un răspuns… sau mai multe.

Le urez celorlalţi distracţie plăcută diseară. Blogmeet-ul pentru mine s-a încheiat aici. Alături de 3 oameni şi un zâmbet…

Poze… puţine câte au fost…

Aş fi vrut să fie şi o fotografie cu zâmbetul, dar nu am avut voie. Aşa e în România. Sper ca zâmbetele noastre să compenseze măcar puţin.

Advertisement