Dacă îmi place ceva iarna, acel ceva este noaptea. Noaptea e frumoasă oricum, e mister şi încântare. Dar iarna… V-aţi oprit puţin din fuga voastră iarna asta ca să o ascultaţi? Vă spun eu… e frumoasă. În primul rând e pace, e linişte şi frigul de afară te încâlzeşte într-un cocon de amorţeală. Undeva doi copii fac tradiţionala baie de zăpadă. E ciudat căci păsări nu mai sunt, şi nici prea multă comunicare. Este doar căldura amorţită de frig şi tăcerea. Şi doi fulgi care se aşează superb pe boticuş căţelului meu, dar rămân acolo prea puţin.
Noaptea, iarna e superbă pentru că în lumina felinarelor mici frânturi de stele aurii se văd rătăcite în zăpadă. Şi nu mai ştii dacă eşti pe pământ sau deasupra… Să nu încerci să te comvingi. Păstreavă misterul, căci vezi, Universul îţi pune la picioare puţin din miracolul său… să crezi în el, să crezi în steaua ta şi în perfecţiunea ei. Nu spulbera vraja. Opreşte-te puţin din graba ta… ascultă, vezi, cunoaşte, simte.
Prea multe sunt problemele omenirii şi prea greu de rezolvat. Prea greu ne este sufletul şi prea mulţi nervi există. Prea multe lacrimi, prea multe griji, prea multă minciună şi prea mare sentimentul de neputinţă este. Opreşte-te puţin şi fi martorul minunii din fiecare zi. Căci albul purifică. Lasă-l să o facă. Respiră adânc aerul rece, închide ochii, simte tăcerea… apoi mergi mai departe.. şi speră.
P.S. Poza de pe deviantart.com
Andra 
Incepi sa scrii din ce in ce mai frumos… bravo! 🙂