Zburând pe-o amintire

Aseară m-a apucat dorul. Dorul de mine, de-ai mei, de ducă, de zbor şi am ales cea mai ieftină variantă, cea mai a l’aise… Amintirea. Aş fi putut desigur să chem imaginaţia, să inventez lucruri noi şi să le trăiesc. Dar Sf-urile nu mă încântă…

Aşa că m-am cuibarit între dulăpior şi pat, am luat pătura şi-am făcut-o cort… sau navă spaţială, depinde… şi cu lanterna mi-am luminat cuibul. Am început să roscolesc cenuşa, căutând să reînvii focul.

An după an,  când mai mică, când mai mare, mai în burtică la mama, mai la volan, mai inexistentă, mai colorată, mai albă cu gene negre. Mai durdulie, mai cu prieteni, mai la o ţuică la Humor, mai la şcoală în prima zi, mai la majorat… toate în dezordine şi totuşi cu o perfectă logică.

Dacă se întâmplă vreodată să uiţi cine eşti.. regăseşte-te în trecut… la mama în braţe, în rochiţa albastră… ai să te întrebi unde e acum acel spiriduş din poze…şi după un moment ai să-l recunoşti… este acelaşi spiriduş care se uită la fotografii sub plapumă, cu o lanternă în mână…

mama cu mine

În trecut, la mama în braţe era uneori şi Jar :).  Lapi dormea cu boticul în poala mea un somn uşor şi dulce, iar Jar fugea mâncând pământul pe un câmp verde-primăvăratec, cu limba de 2 metri 50 şi urechile – râuri… Şi afară a început ploaia. Prezenţa căţelului era totală şi neîntreruptă în familia noastră.  La 6 ani, la mama în braţe, mă uitam triumfătoare, de sus… câştigasem de data asta competiţia la alintat!

PB159957

Orele s-au scurs, la fel şi amintirile. Şi a venit somnul…

jarutu

Seara  a venit în vis, sărind vesel peste mine. Se întorsese de undeva, de foarte departe. Iar eu, aproape disperată în fericirea mea :  Cum ai venit? Cum ai putut?  Iar ochii lui ghiduşi spuneau: Heeei, dar ce plictiseală e pe-aici!! … hai să fugim! Vrei să fugim?? Haai! Haai! Şi s-a dat startul… şi m-am trezit.

Uneori.. când chemi amintirea… poţi să ai momente de realitate. Sau poţi cel puţin să trăieşti real, pentru o secundă, o iluzie… Dar,  vai cât e de real… !!

Acesta este preţul amintirilor…

PB159973

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Amintiri, bunici, conditia umana, fotografii, Sentimente and tagged . Bookmark the permalink.

2 Responses to Zburând pe-o amintire

  1. Andreea says:

    Foarte frumos!Cand ne e dor…trebuie sa privim in trecut…amintirile.

  2. Amintirile sunt singurul lucru pe care il strangem in viata si pe care nu il putem pierde mai tarziu…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s