Cât de ciudat finalul de la „Crimă şi pedeapsă”. Cât de neaşteptat pentru mine, cât de absolut nefiresc. It actually ends well. I mean, fuck!! M-a dezamăgit profund căci este în asentimentul meu… mi-a dat dreptate cu filosofia mea de viaţă. I hate that! Speram să existe ceva mai frumos şi mai bun decât iubirea, serios. Pentru binele meu speram asta…
….Totul se schimbă când iubeşti. Oh come OONN!! Laame!!
Mă aşteptam la orice final: tragic, moare, se îmbolnăveşte, suferă în tăcere pentru tot restul vieţii, orice. Ei nu, el se îndrăgosteşte!! Şi dintr-o dată toată lumea lui se întoarce cu susul în jos şi totul din terifiant şi oribil devine frumos şi acceptabil. Căci orice e acceptabil când persoana pe care o iubeşti se află lângă tine. Totul e altfel atunci fiindcă tu eşti altfel. Nu mai trăieşti pentru tine ci pentru momentul în care ai să-l(o) vezi… Şi altceva nu mai contează. Şi nici boală nu e, nici oboseală, nici plictis, nici deziluzii, nici frustrări, nici suferinţi, căci te iubeşte.
Cât de lame poate fi.. şi cât poate fi de adevărat…
Melodia zilei:
Andra 
Si eu ma asteptam ca Raskolnikov sa primeasca pedeapsa cu moartea pentru fapta sa. Dar, in sinea mea, ma bucur ca nu s-a intamplat asta…Intr-adevar, e “lame”, cum spui tu, insa un final in care moare mi se pare mult mai previzibil decat acesta si am fi ramas si cu un fel de gol, de insatisfactie ca tocmai el, “justitiarul”, “atotputernicul” a sfarsit asa, intr-un mod atat de banal…
P.S.- I love Sarah Bettens and Gert Bettens and K’s Choice!
Da, pentru ca atunci nu se inventasera telenovelele;))
Deci sa inteleg ca nu se merita sa fie vazut, nu?
Păi nu ştiu ce ai înţeles tu, dar eu vorbeam de CARTE, de Dostoievski, de “Crimă şi pedeapsă” . Şitam că s-a făcut şi o ecranizare după, dar n-am văzut-o:). Nu e de înteles nimic. E de citit şi de văzut 🙂 Surprinde oricum.
se scrie ,,dintr-o” :D(“Si dintro data toata lumea lui…”)
thx, n-o văzusem
Raskolnikov mi se pare unul dintre cele mai fascinante personaje din literatura universală (poate şi datorită faptului că sunt atrasă în mod deosebit de literatura rusă), iar pe Dostoievski îl găsesc un fel de zeu al literaturii. E imposibil să se cutremure ceva în tine când citeşti despre stările prin care trece personajul după ce comite cele două crime (şi uite aici caracterul naturalist al lui Dostoievski) – boală, angoasă, nevroză, stări de leşin, coşmaruri, remuşcări. De ce-a ucis Raskolnikov? Putem găsi n răspunsuri. Pornire înnăscută/ ambiţia de a deveni, dintr-un student sărac, un Napoleon, un om superior care să nu fie nevoit să îşi justifice actele (…tam-tam, cum am ajuns la Nietzsche..)/ dorinţa de a-şi demonstra şieşi că nu va repeta greşelile unui simplu criminal, că va fi mai bun. Dar roata se învârte, soarta lucrează, conştiinţa îl macină, iar el cade în propria capcană.
Sonia e o binecuvântare, care reuşeşte să-l vindece pe Rodion în ciuda propriei suferinţe. O binecuvântare născută dintr-un mediu în care cu greu poţi crede că există lumină. În starea lui, Rascolnikov putea ori să-şi ia viaţa, ori să se izbăvească. Dostoievski l-a cruţat. Şi-mi pare bine c-a ales asta, pentru că pe măsură ce citeam şi-mi dădeam seama că Rodion se afundă tot mai mult în întuneric, îmi doream să-i trântesc un topor în cap autorului… Eram tânără şi nebună:D
E imposibil să nu te îndrăgosteşti de un personaj ca ăsta, cu toate că aparţine “oamenilor din subteran”.
Am aberat, ştiu..m-a luat valu’:D
By the way, n-am uitat de leapşă:)
By the..other way, continuă cu Dostoievski, n-ai să regreţi.
:))) de continuat o voi face cu siguranţă:). Sper că nu s-a înţeles greşit. Am un sentiment foarte complex pentru autor şi opera lui… pe de o parte îmi place la nebunie, apoi mă surprinde, apoi îmi dă dreptate ceea ce mă face să conştientizez că acea brumă de cunoştiinţe pe care o aveam despre acest domeniu (şi vorbesc doar despre final, despre iubire şi nu despre personajul Raskolnikov în general, a cărui complexitate nu o contest, ba din potrivă) nu sunt imaginare aşa cum le consideram eu, ci chiar există. Toate sentimentele, totul, sunt reale. Iubirea chiar poate schimba totul. Şi nu ştiu să mă hotărăsc dacă asta e bine sau rău pentru mine ACUM. (Şi acum e rândul meu să aberez… )
Oricum sunt foarte încântată că Dostoievski se citeşte încă şi sunt chiar fericită că aţi întrat în joc şi că “aburim” împreună, cum zici tu:)
Aham… mersi de raspuns.
cu exeptia finalului care e discutabil…mie cartea mi s-a parut foarte buna 🙂