Culorile arborelui de nisip

Bate un vânt teribil în centrul lumii mele. Doar în bocetul nenorocit al arborelui de nisip mai e o dorinţă de împotrivire. Iar lumea e o mare clepsidră. Vântul îneacă totul şi culori nu mai sunt. Crenguţe mici se rup şi arborele se destramă. Şi la poalele lui stau eu.

Arborele meu se destramă, ca atâţia alţii. Înainte albul era magie prin frunzişul jucăuş, iar nedefinitul parfum mă inunda de început de speranţă şi de bun. Apoi a fost vântul şi în urma sa a rămas verdele. Unul viu şi puternic ca însăşi bucuria vieţii din mine. Eram verde şi îmi plăcea viaţa mea. Dar eram neatent… Îmi plăcea jocul de-a viaţa. Iubeam neprevăzutul din el, aşteptarea… Culegeam zilnic verde şi îl pictam în auriu, sau în roşu din când în când. Tonuri de roşu: domol, aprins…Erau zilele în care îmi plăcea viaţa.

Acum bate un vânt teribil înlăuntrul meu, şi doar bocetul nenorocit al arborelui e dorinţă de a trăi. Arborele e de nisip acum şi orice vânt primăvăratec răpeşte o bucăţică din el. Căci nisipul e nestatornic şi cu dor de ducă, iar lumea e o mare clepsidră. Crenguţe mici se rup şi arborele se destramă… şi la poalele lui stau eu… într-o mare de nisip.

O rafală şi-mi acopăr faţa… e cald…Vreau să respir curat din nou. Un scârţâit şi lumea mea se-nchide. Gol, tremur, frică şi singurătate… şi apoi NIMIC.

… Nu mai vreau nici verde, nici auriu, nici roşu… doar albul de la început.. care să-mi dea o nouă şansă. Vreau speranţa de la început. Vreau să-mi reîncep să-mi clădesc arborele meu în tonuri de cer şi de cerneală. Pentru că vreau ca el să reziste… chiar şi după ce eu voi fi plecat.

Sursa foto: http://cooledition.deviantart.com/art/Never-Alone-122158464

Advertisement