Festival…

Dacă tot nu am inspiraţie pentru altceva (promit că toamna îmi va aduce inspiraţie pentru ceva mai profund… de obicei aşa se întâmplă), dacă tot este cumva la modă să dezbaţi subiectul “Festivalul Berii” în Botoşani şi dacă tot am fost recent la o tabară de dezbateri, am să fiu astăzi avocatul diavolului şi am să vorbesc în apărarea evenimentului, atât de ponegrit de alţii.

Întâi de toate trebuiesc supuse următoarele lucruri: “Festivalul Berii Botoşani” este o formă absolut primitivă de festival, care este destinat mai ales “generaţiei de aur” (mult prea aurită), cu mult miros de mici şi multe pahare goale de bere pe jos, cu mari probleme referitor la siguranţa persoanei şi a bunurilor personale (telefoanele şi banii sunt pe primul loc). Sonorizarea nu este tocmai cea mai bună şi în general este imaginea unui festival cam foarte low buget.

Şi acum vă întrebaţi, probabil, unde este partea bună.

Am mai spus într-un post mai vechi că eu sunt un om de atmosferă. Pentru mine nu contează neapărat calitatea serviciului cât atmosfera. Aţi mai trăit vreodată vreo experienţă în care serviciile erau nasoale rău, dar numai pentru faptul că aţi fost alături de persoanele care trebuiau, nimic nu a mai contat? Sunt sigură că majoritatea dintre voi îmi vor răspunde afirmativ, căci până la urmă la asta se rezumă tinereţea… Lucruri nebuneşti, ilogice şi chiar ireale care se întâmplă şi pe care le trăim doar când suntem tineri.

Îmi amintesc, apropo de festival, că eram mică, într-un an, răcită bocnă, cu febră şi tuse, dar absolut hipnotizată de o revelaţie… Cristi Miculescu cântănd live “Floare de IRIS”.  Dacă nu aş recunoaşte că primul concert adevărat la care am participat vreodată a fost în cadrul acestui “low buget festival”, aş fi ipocrită. Timpul a trecut şi anul acesta ritualul a continuat. Dar de data aceasta, pentru mine cel puţin, aşteptările au fost cu mult depăşite.

Toate astea din câteva motive simple… pofta de viaţă, de distracţie, şi prezenţa DramaClub. Ori pentru mine asta înseamnă undeva foarte aproape de perfecţiune când vine vorba de fun şi dacă şi muzica e bună (Bere Gratis), e chiar genial. Sunt multe lucruri care te fac să te simţi bine atunci când eşti aproape de prieteni.

În ultima seară, desigur, ploaia nu a lipsit. Şi din nou a fost o senzaţie genială să dansezi în ploaie. Sari în bălţi, te stropeşti şi ajungi acasă murdar din cap până în picioare, dar ce fericit eşti de nebunia făcută. Poate doar de aceea aş fi vrut să mai fie, măcar vreo 2 zile. Ar fi fost aşa frumos!

Sunt bucurii mărunte, puerile de-a dreptul, recunosc. Am fost întrebată de multe ori cum pot să mă distrez în felul asta? În locul acela plin de… exact personajele care nu mă definesc, în care n-aş putea vreodată să mă integrez şi nici n-as vrea, de fapt, să o fac. Cum pot?

Pot… atunci când am muzică bună şi… vreo 20 de prieteni. Asta înseamnă o comunitate.. una în care sunt deja integrată… şi astfel uit de tot ce e în jur…

Am înţeles, în final, ce înseamnă prietenia. Prietenia = moment. Şi eventual speranţă pentru viitor. Prieten este cel care te ridică la un anumit moment dat şi care, chiar dacă după asta nu mai ştii de el pentru ani de zile, îl numeşti prietenul tău pentru că a fost ATUNCI, ÎN MOMENTUL ACELA, CU TINE. Când aţi plâns sau aţi râs împreună, când aţi văzut stelele împreună, când aţi strigat şi aţi dansat şi aţi băut şi aţi uitat împreună.

De asta mi-a plăcut festivalul berii, de asta am trăit poate mai mult în aceste seri decât oricare altele petrecute în faţa unor formaţii mari şi grele şi BUNE…

Pentru că sunt un om de atmosferă… şi atmosfera înseamnă moment, şi momentul înseamnă, cu un pic de noroc, prietenie. Şi de asta mă bucur că organizatorii ne dau şansa să ne bucurăm şi atlfel de astfel de momente.

I rest my case… open to debate…

Aveti si poze de la Razvan Chirilă (fotografum nostru “foarte profesionist şi mult prea dedicat”)

P.s: Aveţi aici focul de artificii. Filmuleţ preluat de pe BtLife.

Advertisement