Concert Pasărea Colibri

Am uitat puţin de blog în aceste 3 zile. Ştiţi şi voi cum este să fii în vacanţă, să vrei un milion de lucruri noi şi să mai laşi la o parte preocupările zilnice. De obicei în vacanţă mă părăseşte inspiraţia. Pentru că ajung la acel grad de “spălare a creierului” (ca să o citez pe mama) pe care timpul liber, fără ţinte de atins şi programe încărcate, o impune. Este vorba de “programul de vară” cu sculat la miezul zilei, cu mult TV, multe ieşiri şi cam asta. Se mai adaugă, din când în când, vreo tabără sau excursie, precum şi ora zilnică  de condus şi cea a testelor de legislaţie pentru examenul ce urmează în toamnă.

Pusă pe hârtie, pare o viaţă efectiv monotonă, lipsită de farmec şi care denotă blazarea. Dar e absolut perfect pentru cineva care are un program de 12 ore pe zi în timpul şcolii făcând N chestii. De aceea spuneam că spontaneitatea stilului a început să scadă împreună cu ritmul meu. Mă simt ca un fel de Buddah când tot răspund iminentelor probleme,  cu un calm de neclintit : “Nu-i nimic, o să se rezolve”. E ca şi cum, dintr-o dată, nu mai dau doi bani pe lumea care-i pe cale de dispariţie, pe globalizare,pe marea criză economică, pe preşedintele care-şi uită nevasta într-un local (or whatever that was), în general nu dau doi bani pe toate marile probleme ale omenirii. Şi vacanţa te poate aduce la această stare, care în comparaţie cu altele, este chiar de invidiat.

În altă ordine de idei, lăsând deoparte feelingul personal, pe 2 august am fost la Iaşi, la Pasărea Colibri care a concertat în cadrul unui festival al berii BIP (asta ca să nu se spună că fac reclamă…oricum, e albastră şi o găsiţi şi la doi litri.) Organizarea a fost absolut splendidă, felicitări pentru asta! Locaţia a fost bine aleasă, la Palat, iar umbreluţele transformate în niste….. chestii… din bârne solide de lemn care aratau foarte bine, iar tema a fost anii 1900. Sonorizarea foarte bună, la fel şi luminile. Şi berea şi FRIGĂRUILE au dat clasă. Da, au fost şi mici (nu se putea fără), dar a fost interesantă alternativa lor la carnea de porc.

Cât despre formaţie, au venit în formulă completă: Baniciu, Vintilă (în formă maximă la concert), Cnejevici  şi Marius Batu (care mie personal îmi  pare că are o voce cu totul specială). Mi-a plăcut foarte mult omagiul superb adus lui Florian Pittiş de către Baniciu. Au fost incluse în program şi câteva din  melodiile lui.

Au cântat un fel de “best of”. De fapt toată lumea  a cântat. A fost absolut incendiar. Nu mă aşteptam ca atât de mulţi să ştie efectiv toate versurile de la fiecare melodie. “Viaţa la ţară” şi “Andrii Popa” au fost cântate mai mult de noi decât de ei.  Eu, în schimb, m-am bucurat mai mult, de preferatele mele (“Miruna”, “Cea mai frumoasă”, “2000 de ani”, “Când se lasă seara”…).

Concertul s-a terminat cu melodia “Mielul” care deşi nu e cine ştie ce, orchestral, profunzimea versurilor mi-a dat frisoane.

“ce rămâne, milule/ ce rămâne mileule/acest cântec, domnule/a…cest cântec domnule”

Şi poze:

Advertisement