De când sunt mică, nu a fost an fără o expediţie cu ai mei undeva, oriunde. De obicei era Sinaia, sau Humor, dar şi prin alte locuri. De Sinaia, însă, ca şi de Humor, m-am îndrăgostit. Jar era prezent tot timpul cu noi, oriunde am fi mers.
Anul trecut a avut loc o deschidere şi astfel am ieşit de 3 ori din ţară. O astfel de experienţă într-un an nu cred că vom mai avea prea curând. Am vizitat Budapesta, Viena, Paris, Bruxelles, Munchen, etc etc etc.
Acum probabil voi fi judecată greşit…
Am observat, vorbind şi cu mama, că eu nu sunt un om de imagine. Măreţia şi grandoarea, noutatea, nu sunt pentru mine. Eu sunt un om de atmosferă… ori, ce atmosferă poate să-ţi dea un lucru străin. Spui atât… MINUNAT… dar simţi ceva?
În această mică expediţie nu am spus de foarte multe ori MINUNAT… am spus Frumos, sau Superb, sau orice altceva. Dar am simţit atunci când am spus asta… Deşi nu mai văzusem unele locuri până atunci, am simţit că acolo este locul meu, fac parte de acolo. Iar acel sentiment oribil de înstrăinare, de distanţă, obositor numai prin percepţia lui… ca o imensă greutate pe umeri… AICI nu am mai găsit-o. Poate din acest punct de vedere aş putea spune că mi-a plăcut poate mai mult (păstrând proporţiile) săptămâna asta decât acea lună adunată petrecută în străinătate.
La Sinaia a fost demenţial. Ploaia este cuvântul generic când spui Sinaia vara. Dar eu iubesc ploaia… tocmai fiindcă e creatoare de atmosferă. Şi ce frumos picura pe statuile pustii ale Peleşului!
Am urcat, apoi, la Cota 2000, cu telecabina. Şi ne-am întors cu 2 minute înainte ca furtuna să înceapă pe culme. Peisajul e absolut mirific acolo.
[Pozele de mai sus sunt făcute cu aparatul unchiului meu, câteva dintre ele fiind făcute chiar de el]
La Argeş a fost din nou interesant căci am reîntâlnit oameni extrem de dragi. Mereu m-a mirat disponibilitatea lor de a iubi necondiţionat (acum înţeleg de ce era Mamaia aşa). O familie de oameni simpli, dar cu aşa numita ştiintă a vieţii. De multe ori aceasta depăşeşte cu mult marile filosofii şi teoreme, căci ei sunt cei care privesc viaţa în faţă şi nu se tem să o trăiască. Şi ca de obicei, aceste lucruri sunt minimalizate sau neobservabile decât pentru cei de-afară.
Am mers pe Transfăgărăşani până la Bâlea Lac. Privelişti uimitoare şi acolo.
În concluzie a fost superb… Luni plec spre Durău din nou… sper să fie la fel de frumos şi acolo. Vă las cu poze.
Andra 
foarte frumoase pozele, bineinteles eu le-am vazut primul :)) .. , imi place aia cu ursul:))
ce frumos:( vreau si eu