Intelesuri

Am venit la bunici ca de fiecare dată, să mă vindec… acum realizez că exact asta reprezintă pentru mine căsuța verde din livadă… o escapadă. Aici iau totul linie cu linie, literă cu literă, văd, cercetez, caut răspunsuri, rememorez, mă regăsesc așa cum eram acum câțiva ani, când nu conta pentru mine decât cireașa din vârf, cea mai mare și mai frumoasă, la care nu puteam niciodată ajunge…

Cum a trecut timpul… Când a trecut timpul??

Mă văd în continuare confuză… fără să văd drumul, fără să văd cum e mai bine, fără să știu să răspund la veșnica întrebare: ei? te-ai decis? Unde mergi la facultate?

ÎNCĂ NU ȘTIU!!

… fără să știu ce ar trebui să fac în continuare… poate doar nu vreau să știu…

Răspunsuri, decizii… dacă nu aș fi ferm comvinsă că cineva deasupra mea veghează și dorește să continui, dacă nu L-aș iubi atât, cu siguranță aș renunța. La ce-mi trebuie?? La ce-mi trebuie să știu totul pe lumea asta dacă…

… O viață avem și trei sferturi din ea ne gândim la moarte. Ne-o curmăm singuri așteptând moartea. Devenim morți din secunda în care decidem că viața este pentru a muri. Atunci începem să trăim mecanic, așteptăm inevitabilul. Uneori destinul se mai supără și ne mai dă două palme doar, doar ne-om trezi și vom reîncepe să TRĂIM. Ceva de genul: “Wei, vezi că nu e timpul tău încă. N-ai la ce te gândi, las că-ți găsesc eu!!” Acestor semne noi le spunem “necazuri”. Și culmea, efectul e cel dorit, căci în care alt moment suntem mai VII decât atunci când încercăm să găsim soliții?

Și dintr-o dată sensul vieții devine clar. Când nu mai sunt soluții de găsit, murim…

Voi trece, deci peste toate, așa cum o fac mereu și asa cum o faci și tu și el și ea și toată lumea. Voi ieși odată din letargia asta în care am intrat de ceva vreme. Mă calmez, respir adânc și o iau de la capăt. Pentru că soluții încă există! Și pentru că niciodată o ocazie nu e niciodată RATATĂ… amânată poate fi…

P.S. Rog persoanele care sunt aproape de mine, și care știu să asculte, ca atunci când mă găsesc din nou disperată, să-mi dea două palme bune. Mulțumesc.

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in bunici, conditia umana, filozofeli, Ideile mele.... Bookmark the permalink.

4 Responses to Intelesuri

  1. ann' says:

    imi place atat de mult sa citesc ceea ce scrii …pur si simplu ma relaxez…:”>…
    aa…si observ ca ti-ai schimbat aspectul blog-ului….e verdeee…..;))

  2. Eu bunici, tu bunici, e vremea bunicilor! Diferenta e că tie îti place…ei, poate si mie îmi place, asa…într-un coltisor din mine…dar putin :)) Stii ce bine se potriveste chestia cu optimismul la mine?:)) sunt optimistă si sper că vă trece repede “vacanta” mea:)) Foarte mare ai cu trăitul vietii… Bine, eu nici nu cred în vreo entitate supremă, deci nu-mi fac griji pentru pedeapsa de după si pot să-mi trăiesc viata cum vreau, fără să mă plafonez si să simt că-s moartă, cum ai zis si tu. Să ne citim cu bine!

    • andraagachi says:

      Imi place ca stii sa scoti esentialul:))).
      Pai la bunici imi place mai ales ca nu se leaga nimeni de mine. Si cand ma mai vad cu o carte-n mana, actul final al citirii ii face sa ma ocoleasca pe varfuri. E foarte liniste acolo, nefiresc de liniste pentru o casuta la tara, dar nu trec cu vederea faptul ca bunicii s-au mutat de la oras doar de cativa ani inapoi in satul de bastina. Si e un apus absolut genial la ei… am sa scriu poate despre asta intr-o data viitoare.
      Apoi cu moartea… poate doar mi-e frica de ea si pun aceasta frica in carca unui Cineva. Habar n-am. Dar de crezut in Cineva, cred. Si ma enerveaza constatarea ciudata a unor copii, si chiar maturi, de genul: Eh, am facut cam tot ce-am vrut in viata, de-acuma ce sa mai fac?…
      Asa si defineste “Foarte mare ai cu trăitul vietii”. Sper sa fie de bine:))
      La mai bine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s