Despre teatru în competiţie

Zilele trec fără de mine şi abia dacă mai am timp să mă uit în oglindă. În perioada asta mă uit. Tot timul se întâmplă aşa. Merg ca teleghidată: liceu, drama, acasă, drama, teatru. Stările pe care le mai am sunt doar momentele în care joc (când trebuie să simţi ceva, căci altfel nu se numeşte teatru), dar nici atunci nu reuşesc întotdeauna. Şi momentele în care, înnebuniţi de repetiţii începem să râdem din orice, de oboseală. Atunci mă simt grozav. Sunt atâtea emoţii care plutesc în aer încât intri în transă. Nu mai ştii de tine. Ai un obiectiv, trebuie să reuşeşti. De multe ori nu e uşor. De multe ori te izbeşti de diferite ziduri cum ar fi Indiferenţa, Parţialitatea, sau mai rău Neîncrederea în forţele propriim, Pesimimul. Nu e deloc uşor. Competiţia e uriaşă, ca în fiecare an. Dar e absolut fabulos sentimentul autodepăşirii care te cuprinde după fiecare spectacol bun pe care l-ai văzut jucat de o altă trupă. Întotdeauna ultimele repetiţii vor fi şi cele mai bune, dar nu e din cauză că am evoluat în vreun fel în două, trei zile, ci pentru că fiecare începe să trăiască pentru personajul său. În acele minute SUNTEM personajul şi asta pentru că vrem ca spectacolul să iasă bestial. Pentru că încercăm să depăşim frica şi nedreptatea, pentru că vrem să arătăm lumii care ne vede că putem mai mult decât este bănuit. Am mai demonstrat asta şi în alţi ani. De ce nu am face-o acum?

Lucrurile acestea erau în sufletul meu aseară când domnul director al teatrului, membru al juriului, făcea laudatio intens trupei de la Eminescu. Nu mi s-a părut corect. Dar, până la urmă, niciodată nu a fost completă corectitudinea şi imparţialitatea în Botoşani, mai ales la un astfel de festival atât de important. Dar cât de multe pot trezi astfel de cuvinte în inima fiecăruia din trupele adverse! Şi nu e vorba de ciudă, de pizmă. Chiar nu despre asta este vorba. Felicitări celor de la Eminescu, piesa a fost foarte bine jucată. Iar ei merită toate încurajările din lume.

DAR LA FEL ŞI NOI!

Este vorba de sentimentul de competiţie care intră în joc. Este vorba de: “chiar dacă nu luăm trofeul, putem să facem un spectacol de milioane şi să iubim ceea ce facem!!” Nu ştiu cine va lua trofeul. Încă mai sunt trupe de văzut. Dar pot să spun atât: PUTEM FACE UN SPECTACOL AL NAIBII DE BUN. Cu ceea ce avem, cu bani puţini, dar cu inimă mare şi devotament. Cu dragoste.

În jumătate de oră am repetiţii. Vor ţine cel mai probabil până pe la 6 seara. Dar altfel, cum aş simţi că trăiesc?

Advertisement