Da, am ajuns şi în Iaşi. Timp prea mult nu am avut… deci prea multe nu am făcut. Am fost, însă la concertul Vama…
Se spune că fiecare concert este special. Aşa este, pentru că nimic nu poate înlocui faptul realităţii. Nimic din lume nu poate înlocui sentimentul prezenţei lângă personajul admirat. A fost… superb… clubul fain, oamenii destul de ok… Tineri de toate felurile şi îndrăgostiţi… mai ales îndrăgostiţi.
Au cântat şi piese noi şi piese mai vechi (cu menţiunea că s-ar putea să facă puşcărie din cauza asta). Chitaristul (Eugen Caminschi) şi cel de la clape (Raul Kusak) au făcut câteva solouri de senzaţie.
Iar Tudor… a fi la 1 metru de… un fel de idol (deşi e cam mult spus) pe care îl am de pe vremea când nu împlinisem 9 ani…
Vocea lui Tudor a fost mereu prezentă în play-list-ul meu indiferent de vârstă. Ştiam, bineînţeles, toate melodiile lor. Lucrurile s-au schimbat puţin când Vama Veche s-a despărţit. Eu rămăsesem fidelă lor, celor ce au fost, în formula aceea. Sentimentele au fost, deci, ciudate. Un melanj… Nu a fost vorba defel de frenezia aia care pare a fi simţită de majoritate în astfel de momente. Am fost doar încântată. Încântată de faptul că formaţia sună la fel de bine ca şi cea veche, deşi puţin mai comercial. A fost, totuşi un spectacol reuşit. Şi m-am bucurat mult să fiu acolo.
Tudor a avut la “Dumnezeu nu apare la ştiri” o introducere cu adevărat inspirată. “…Aşa luptăm noi împotriva gunoiului care se extinde în lume. Astăzi numai cine nu vrea, nu apare la ştiri. Aceasta este forma noastră de protest împotriva a tot ceea ce înseamnă gunoi şi inuman. Dacă vreţi, cântaţi cu noi şi sisţineţi astfel cauza noastră.”
Bis-ul a fost în felul următor:
“Tudooor, fă-ne să ne îndrăgostim!!”
[…]
[and so he did]
După o oră jumătate, nu mai auzeam prea bine cu urechea stângă, glasul mi-era puţin răguşuit, ochii mă usturau de la fumul de ţigară. M-am urcat în maşină fredonând încet… “Undevaaa, prin Vamă….”
Andra 
La concertul din 29.04.09 de la Iaşi, Tudor Chirilă a pus câteva “accente” de o “pedagogie” socială subtilă, întâlnite dealtfel şi în textele sale, atunci când exprima revolta faţă de ştirile fără Dumnezeu din media, silicoane, alte fetişuri, alte forme ale urâtului şi inumanului. Nu cred să fi fost doar amabile cuvinte spuse publicului, mie nu mi s-a părut doar atât, vorbele acelea aveau o energie subtilă, ca dovadă că nu au iscat ecou în sală când le-a rostit: „Iaşiul este oraşul în care taximetriştii îţi vorbesc depre biserici…” a spus că i s-a întâmplat asta şi a remarcat că „aici sunteţi înconjuraţi de biserici”. Apoi a cântat “Dumnezeu nu apare la ştiri” ca o intensă rugă, şi eu am văzut că în tensiunea fiinţei lui se întrevedea asta…