Dor…

Am dat astăzi “frunzărind” youtube-ul peste următoarea poveste:

Vocea este a lui Florian Pittiş iar poezia se numeşte “Ultima scrisoare”…

Ca de obicei, vocea mă-nfioară. De ce? Am crescut cu ea… când eram mică ea era Povestitorul ce-mi deschidea  lumi noi, străine, ciudate… Apoi am descoperit-o alături de Pasărea Colibri şi l-am îndrăgit şi mai mult… Este poate cea mai dragă voce pe care am auzit-o până acum..

Ce am găsit în declaraţia de mai sus este acel fior al tristeţii infinite… “iar de va fi/cum simt mereu de-o vreme/ să…plec de-aicia de la voi curând…”  Poate fi o coincidenţă..nu ştiu foarte multe despre înregistrare (ca de exemplu când a fost făcută) dar mie cel puţin mi se pare că acele cuvinte au fost accentuate cu un rost…

Iată de ce sunt nostalgică, iată de ce mi-e dor… Mă întreb de ce acum? De ce tocmai acum…ciudate lucruri…

Am să vă rog să treceţi de primele secunde ale celui de-al doilea filmuleţ dacă vreţi…

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Amintiri, filozofeli, Ideile mele..., Sentimente and tagged , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to Dor…

  1. Elena Agachi says:

    Mi-l amintesc pe Pitis la Iasi, urcand agale Copoul… Avea intalnire cu noi, cu studentii adica, venea aproape sapatamanal sa ne puna casete cu muzica adevarata… Am vizionat Pink Floyd atunci, el avea casetele, noi aveam setea de a asculta…
    Pitis trebuie SA TRAIASCA prin noi si prin voi, iata… la asta s-a gandit cand a zis ca ar vrea sa mai ramana…

  2. dumitruagachi says:

    Nu, accentuarea nu e deloc intimplatoare, e accentul pus de constiinta plecarii implacabile… Nici nu are importanta daca se stia bolnav cind recita, el nu de moarte vorbea ci despre viata, glasul care chiama. Plecarea, cum e, pentru orice constiinta lucida, un presentiment care nu te paraseste, nu are importanta, revenirea e posibila prin iubirea pe care ne-a daruit-o, prin sufletul care ne vorbeste prin vocea lui…

  3. dumitruagachi says:

    Stă molia pe colţul gurii roasă
    Prin lumea asta, suflet de-mprumut
    Nu mă opresc şi sorb din mir tăcut
    Las versul să danseze ca o coasă

    Dumitru Agachi, 19. 02. 2009

  4. Datorită ţie, mi-am amintit la această oră matinală de Florian Pittiş… Am rămas câteva minute cu ochii trimişi în trecut, iar memoria mi-a proiectat în minte imagini ale zilelor când l-am cunoscut pe acest om, când am stat alături de el şi chiar am ciocnit cun pahar. Ce vremuri frumoase, cu muzică folk şi versuri recitate extraordinar. A fost o singură întâlnire, întâmplarea a fîcut să ne regăsim în acelaşi spaţiu public, dar au rămas amintiri memorabile…

  5. Iulia says:

    vocea lui calda si sensibila o voi pastra intr-un colt de suflet cu mare grija. imi aduc aminte ca am ascultat, pe cand eram studenta, aceasta Ultima Scrisoare, pentru prima data, si m-a impresionat mult. Sa fie vreo 8 ani de atunci. timpul zboara si rapeste, asa ii este dat, crudul. sunt de acord cu Cristian, raman acele emotii pe care le-am trait datorita lui Pitis, si le-om mai trai, reascultandu-l.

  6. Pingback: 20 de fluturi în depărtare « Elenaagachi's Weblog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s