Trecerea

Azi a fost prima zi de primăvară. O ştiam în toată fiinţa mea… dar în special prin mirosul proaspăt al naturii, atât cât se poate simţi el într-un oraş. Din punctul acesta de vedere suntem norocoşi. În Botoşani mai poţi simţi trecerea anotimputilor şi în acest fel şi nu numai vizual.

În consecinţă, am ieşit să celebrez minunea (faptul că a apărut soarele) şi m-am dus la plimbare.

Zilele astea am fost mai retrasă. N-am mai ieşit de atât de multe ori, tocmai pentru a-mi lăsa timp mie… Am ajuns, în fine, la acea stare de pace, siguranţă şi stabilitate, senzaţii pe care le pierdusem de ceva vreme… Şi în mod ciudat, totul în mine s-a schimbat, până şi felul în care respir… respir din nou…!

A fost prin urmare, plimbarea aceea singuratecă, cu mp3-ul în urechi, senzaţia  că aş fi vrut să străbat tot oraşul, eu singură, cu gândurile mele. Am ajuns, astfel, gândind…sau mai degrabă nu, aproape de poligon, bucurându-mă doar de frumosul timpului.

Acolo nu am mai fost de mult… din toamnă, de fapt… Mi s-a spus că e groaznic, că totul s-a schimbat. M-am dus, deci, curioasă să văd ce poate fi atât de grav…

Mormintele au umplut valea… şi m-am trezit într-un cadru total necunoscut… pe jumătate din câmpie se înălţau cruci… iar cealaltă abia mai respira, de gunoaiele care păreau că fuseseră adunate toate acolo de un vânt năprasnic… Ciorile îşi făceau loc printre ele croncănind, în încercarea disperată de a găsi ceva hrană…

Apoi privii spre dreapta, încercând să regăsesc măcar ceva din vechiul peisaj… privesc în depărtare colina. Apoi, dintr-o dată, am crezut că văd o nălucă. (Tocmai văusem aseară „Giullieta degli spiritti” a lui Fellini).  Mă simţeam ca într-un cadru din acel film… am văzut… O CĂMILĂ

Senzaţia stranie continua, iar eu îmi plimbam privirea de la morminte la cămilă, de la cămilă la morminte, încercând să mă trezesc din vis, să realizez unde sunt… Ceaţa uşoară ce se aşezase peste deal nu făcea decât să mă deruteze şi mai mult.

O cămilă pe pajiştea de februarie a orăşelului nostru, respirând aerul dens şi rece al ceţii, iată o imagine, iar cadrul pe care îl ştiam bine odată, dispăruse ca prin minune.

Acum pajiştea exista ca o trecere murdară dintre lumea circului şi cea a morţii.

 

P.S. Mă simţeam ca aici…

 

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Ideile mele..., Senzatii tari!, Straniu and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

7 Responses to Trecerea

  1. Mi-a plăcut foarte mult postarea, chiar marcată de un iz de tristeţe de la sine înţeles. Ai făcut un pas către o altă lume – din păcate, reală – pentru a reveni în cea în care primăvara se apropie, totuşi… Cred că fragmentul cel mai sugestiv este acesta: “Mormintele au umplut valea… şi m-am trezit într-un cadru total necunoscut… pe jumătate din câmpie se înălţau cruci… iar cealaltă abia mai respira, de gunoaiele care păreau că fuseseră adunate toate acolo de un vânt năprasnic… Ciorile îşi făceau loc printre ele croncănind, în încercarea disperată de a găsi ceva hrană…”

  2. andraagachi says:

    Ca tonus, dacă şi de data asta e trist, nu ştiu cum ar fi să fie altfel. Ca imagine, nu e neapărat tristă cât stranie…
    Cel mai mult mă bucur când fiecare înţelege tot altceva din ce scriu şi în puţine dăţi viziunea cititorilor se contopeşte cu a mea, ei văd mereu altfel lucrurile şi asta e minunat!

  3. Pingback: Patul lui Procust « Elenaagachi’s Weblog

  4. A.Faith says:

    frumos… doar că e trist să vezi că afară e soare şi trebuie să ieşi înfofolit până la gât!

  5. andraagachi says:

    oricum e mai incurajator sa iesi infofolit si sa fie soare afara decat sa ploua sau sa ninga… eu raman optimista…wow!!

  6. Invizibilul says:

    nu e bine sa incepi primavara trista … nu te mai gandi la atatea lucruri si put si simplu simte primavara! 😉

  7. andraagachi says:

    :)) ok, fratilor ce aveti? sunt bine…nu e trist, e doar straniu, si e descris asa pe ca asta e ceea ce am vazut:P so stay chill!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s