Drama Club – Regula Trei – Este timp pentru tot: muncă şi relaxare

O primă istorie Drama Club

Regula 1

Regula 2

Un vis, nimic mai mult

 

 

Este timp pentru tot: muncă şi relaxare

 

 

 

Noile generaţii au prins totul deja prestabilit. De cîţiva ani, deja lucrurile prinseseră un fundament, o bază. Nu mai exista acea nesiguranţă, exista un lider de grup care lua deciziile cele mai importante. Existau preseleţiile care erau de acum organizate de elevi cu asistenţa regizorului şi fiecare avea un punct de vedere în priviinţa noilor veniţi, iar cuvântul şi părerea fiecăruia din trupă conta enorm.

Deja se stabileau orele de repetiţii deja începuseră să existe acele faimoase afişe care anunţau, din săptămână în săptămână, locul şi ora. Există o disciplină a repetiţiilor dovedită prin concentrarea colectivă. O muncă ce din exterior pare ludică, facilă chiar, uneori derizorie,  solicită de fapt efort şi concentrare; şi dacă e o joacă, e o “joacă serioasă”, uneori grea, dar răpitoare. Iată ce spune Ştefana Mihălescu, membră Drama în urma preselecţiei din septembrie 2007: “DRAMA este o trupă de teatru, o trupă de prieteni, dar pentru mine, este mai cu seamă un vis devenit realitate. Când trec pragul sediului am intrat într-un Univers al meu, al nostru, pe care îl conturăm în fiecare zi cu pasiune şi dăruire…” 

Datorită programului în două schimburi mereu trebuie făcut un compromis. Se încearcă începerea repetiţiilor cât mai din timp. Începând chiar cu luna octombrie trei-patru ore din zilele de sâmbătă şi duminică le petrecem în acest mod. Când se apropie spectacolul însă, este nevoie de repetiţii aproape zilnic. Atunci, cu o săptămână-două înainte, repetiţiile se pun alternativ, când dimineaţa, când seara spre a se reduce absenteismul şcolar.

Se încearcă păstrarea Dramei ca o activitate strict extra-şcolară. Din păcate, dat fiind orarul, există uneori interferenţe cu orele de curs. În astfel de zile “dramiştii” au un program infernal. Orele de şcoală se continuă sau sunt precedate de ore de repetiţie, astfel că uneori lipsesc 10  ore de acasă. Cei care intră în DramaClub ştiu ce-i aşteaptă de la bun început, dar acceptă tot acest efort. Trebuie într-adevăr să ai un caracter stoic, trebuie să-ţi placă la nebunie. O altă calitate este răbdarea. După ce spectacolul a fost ridicat, repetiţiile constau în “şnururi” (reprezentarea spectacolului de la cap la coadă). Uneori se fac şi 2-3 “şnururi” pe repetiţie. Trebuie să faci acelaşi lucru, să nu-ţi pierzi concentrarea să încerci să “ieşi cât mai puţin din personaj”. Noii veniţi sunt învăţaţi despre importanţa repetiţiilor, despre atmosfera propice repetiţiile şi deşi uneori pare o muncă de sisif a repeta acelaşi lucru de zeci, poate chiar sute de ori, la final rezultatele spun totul. În general se construieşte un spectacol pe an, beneficiind de ajutorul profesionist al unui regizor. Spectacolul se joacă la diversele festivaluri şi concursuri de teatru locale şi din ţară. Până acum DramaClub a jucat spectacole în Piatra Neamţ şi Bucureşti.

 În viaţa culturală a liceului, DramaClub însă este o prezenţă nelipsită. Fie că este vorba despre spectacole în aulă, spectacole pentru balurile “MissBoboc” or “Preuniversitaria”, sau cu ocazia altor manifestări şi evenimente, actorii DramaClub sunt mereu în strălucirea scenei, gata oricând să ofere publicului momente de încântare prin artă.

Căci publicul până la urmă este acela care de multe ori motivează membrii trupei să meargă mai departe. Aceste spectacole, însă au avut întotdeauna ceva aparte. Fiind de la început creaţii proprii Drama, momente lucrate de ei de la un capat la celălalt, momente de mare originalitate, ele, deşi minore, au fost la fel de importante pentru actori. Era o mândrie când auzeai prin liceu elevi care afirmau că merg la baluri numai fiindcă participa Drama. Treptat apariţia Dramei la baluri a devenit o tradiţie şi un punct de atracţie.

Prima astfel de încercare, ca orice început, a fost scurtă, concisă, dar frumoasă în naivitatea copilărească : O poveste de dragoste pe muzica din „Notre-Dame de Paris“, două suflete. O piesă alcătuită din contraste: bine-rău, viaţă-moarte, alb-negru. Un moment scurt, dar frumos, care a adus simpatia publicului.

Un an mai târziu au ieşit din nou la rampă, de data aceasta cu spectacolul numit „Dincolo de sunete”. Tema a fost şi de această dată iubirea, dar privită dintr-un alt punct de vedere. Apare Don Juan şi femeia ideală, apare intriga, şi sentimentele duse la extrem. O temă de interes pentru tineri, contemporană, draguţă prin abordare şi uşor de înţeles, tocmai potrivită pentru spectatorii momentului.

Apoi a fost „Libertatea – o aparenţă înşelătoare”, considerată poate cel mai important proiect creat de elevi fără alt ajutor. Un sistem, un zid, muzica de la Pink Floyd, ceva vesele amintiri, un personaj cu un destin tragic…acestea sunt cuvintele care pot descrie cel mai bine piesa. În fapt, prizonieratul în rigori cotidiene, în norme şi sisteme-colivii (familie, şcoală, societate). Urmărind idei vehiculate şi în melodiile legendarei formaţii PinkFloyd, personajul este pus la zid de societatea-tribunal.

Sentimentele sunt dovadă de slăbiciune, dovadă de nesupunere la matriţa rece a “lumii fără suflet”. Metamorfoza decisivă are loc în pântecul hidos al Judecătorului. Neutralizarea este ireversibilă, acuzatul devenind o marionetă a sistemului, a societăţii. Mesajul a fost înţeleas de puţini însă (fiind doar coregrafie). Având deja suficientă experienţă în a lucra pe cont propriu, Drama a întins limitele, ducând creaţia la un alt nivel, poate nu propice evenimentului. Actorii au fost însă la fel de aplaudaţi şi de apreciaţi, au fost, chiar invitaţi să mai joace o dată la spectacolul de binefacere organizat de liceu ulterior. “Credem într-un Laurian al elitelor, pepiniera unui public de teatru cel puţin educat dacă nu elevat. De aceea Drama nu dezminte un anumit nivel artistic, deşi acesta este mai pretenţios uneori…” (Elena Agachi)

În anul următor, apariţia la bal a fost căzut în momentul acela pe locul doi, elevii lucrând în paralel la o adaptare după “Frumoasa fără trup” de Nicolaie Iorga. Cu toate acestea tradiţia este tradiţie, şi deşi dramiştii au fost puşi în situaţia de a alege, nu au făcut-o. Au lucrat contra-cronometru, cu îndârjire şi la finele a 3 zile teribile, au ieşit la rampă cu o idee care existase din anul anterior, dar care nu a mai fost pusă în practică.

“Claunii” este descrierea romanţată a două lumi : cea reală şi cea imaginară. O iubire ascunsă între baiatul claun şi fetiţa muritoare sparge bariera celor două lumi, lăsând să se inunde sufletele personajelor înlănţuite de rutină şi cotidian (dar şi a spectatorilor) de lumină, de culoare şi de veselia pe care numai un claun o poate reda.

 

 

Pentru detalii şi fotografii de la “Claunii”, intraţi aici!

 

De cele mai multe ori munca este colosală, proiectele mai mult decât ambiţioase şi aşteptările de asemenea. E greu, e foarte greu, dar se poate! iar recompensele întrec cu mult orice efort depus. Marius Ursu, fost membru Drama şi bun prieten, actualmente student la actorie la U.N.A.T.C., îmi spunea despre senzaţia unică din momentul aplauzelor pe care fiecare dintre noi am expermentat-o în felul nostru. O experienţă covârşitoare, imposibil de substituit, o stare aproape inefabilă, gigantica expresie a satisfacţiei, confirmarea faptului că munca depusă nu a fost în van. Dincolo de exuberanţa trăirii din teatru, există dezlănţuirea de dincolo de el, când Drama se adună la “cele mai reuşite petreceri din oraş”. “Cînd pregătesc o piesă, o fac cu toata dăruirea lor, la cote maxime…Repetiţiile lor cer sacrificii şi disciplină! Nu o fac pentru premii, dar se încrîncenează dacă nu le iau. Totuşi, nu de puţine ori se întâmplă să învingă! Iar atunci, dramiştii se distrează. Ei între ei, artiştii…” sesizează d-na prof. dr. Andreea Elena Agachi.

 

LE 1: Acum se învaţă dimineaţă şi programul s-a mai reglat puţin. Cu toate acestea formula cu 10 ore departe de casa rămâne foarte valabilă.

LE 2: Mi-e dor de Olympus…

Advertisement