Se spune despre Sangria că este băutura uitării. Cel care o bea se va simţi îndestulat şi mulţumit, iar grijile îl vor părăsi ca speriate de îngeri. Se spune că cel ce va bea va găsi mulţumire în toate şi va suporta mai uşor viaţa.
Mă gândeam ce uşor ar fi dacă ar exista ceva atât de miraculos… o poţiune care ne-ar scălda în uitare şi ar vindeca rănile. Care să ne facă să trăim într-o euforie continuă, legaţi de pământ şi totuşi liberi în noi, nerealizându-ne limitele. Ce frumos ar fi! Să ne mulţumim, ba mai mult, să fim fericiţi cu ceea ce ne este dat, să nu mai visăm cai verzi pe pereţi pentru că i-am călărit deja, să devenim mai buni şi să vedem viaţa altfel.
În basme există ceea ce se cheamă Apa Vieţii, capabilă să readucă personajul la puterile de dinainte. Apoi sunt băuturile zeilor… Ambrozia, dorită de atâţia muritori, având aceleaşi efecte.
Toate au la rădăcină acelaţi motiv: noi toţi vrem ceva care să ne facă să uităm în unele momente. Să uităm că există durere, deznădejde, melancolie, moarte, suferinţă. Să nu le cunoaştem pe acestea. Viaţa nostră să fie numai o urcare, iar vârful, odată atins să ne aducă fericire veşnică. Cine n-ar dori asta…
Cu toate acestea, au fost momente când până şi zeii doreau să trăiască Viaţa…
Sangria este o băutură care chiar există.
Ingrediente: vin, fructe, miere, combinate cu puţină tărie (coniac de exemplu) şi apă minerală.
Sună bine. După descriere, este o licoare care chiar te poate face să uiţi de tine pentru câteva momente.
P.s. Şi pentru că Sangria seamană cu Alegria (melodia vorbeşte despre acelaşi fenomen)…
“Alegria
I see a spark of life shining
Alegria
I hear a young minstrel sing
Alegria
Beautiful roaring scream
Of joy and sorrow,
So extreme
There is a love in me raging
Alegria
A joyous,
Magical feeling”
Andra 
Sangria – o băutură bună, care te trimite cu gândul către lumi în care pasiunea şi beţia merg mână în mână. Aş pune, totuşi, mai multă pasiune decât beţie, dar ideea este că discutăm despre o băutură cel puţin interesantă. Nu ştiu dacă te ajută să uiţi tot ce ai vrea să uiţi, dar nu se ştie niciodată… Merită încercat, în nopţi în care te bântuie insomnia.
Andra, te-as invita in Montreal, pe St-Denis, la “Auprès de ma blonde”, un bistro boem, unde vara poti servi o sangria (e chiar asa cum ai descris-o tu, nu exista nimic mai racoritor) pe terasa din spate pe linga o portie generoasa de scoici in sos “rosée”.
Poate in citiva ani, cine poate sti…
PS. In franceza din Québec, “blonde” inseamna “iubita”.
Ar fi drăguţ, poate…cine poate şti… Chiar mi-a facut poftă toată povestea asta cu Sangria :)). Sper să merite aşteptarea.
Şi frumoasă asemănarea blondei cu iubita 🙂
in asta consta frumusetea vietii: sa simti pentru a te bucura, sa experimentezi pentru a invata, sa speri pentru a merge inainte, sa cazi doar pentru a te ridica…sa fii, sa inventezi si sa gasesti starea nu conceptul. viata e frumoasa chiar daca uneori nu reusim sa ne bucuram de ea. vacanta placuta in continuare 🙂 .