Noutăţi

Pentru cine nu ştia, astăzi a fost gala de deceranare a premiilor concursului „ Aripi Deschise”. Am fost să ne susţinem prieteni, colegi, eţetera.

Alex Sârbu a fost ca de obicei în top. Mulţumim Alex că nu încetezi să faci liceul asta mândru. Cred că până la urmă statuia aia chiar o să existe. Aşaa…

Premiul – ceva bani şi o pereche de palete de badmington (nu mă întrebaţi care e legătura între poezie şi sport… poate că poezia este în viziunea altora „un sport la modă”).

Cadrul -Teatrul Mihai Eminescu.

Personajele – câţiva mai mari ai judeţului care iar şi-au dat diplome între ei şi printre aceştia câteva feţe emoţionate ale unor puşti ca oricare, poate mai modeşti, poate mai înfriguraţi de marea culme ce-au atins-o.

La microfoane – actorii teatrului interpretând (unii cu har, alţii mai puţin) creaţiile copiilor. Un moment de maximă intensitate ca întodeauna.

Ceva greşeluţe, ceva premii încurcate, ceva scuze – „Ah, nu face nimic, e bine şi aşa!” O atmosferă destul de frumoasă dacă treci cu vederea ceva momente penibile care oricum există şi vor exista întotdeauna.

Finalul, însă m-a surprins…Anul trecut Laurenţiu Cazan a făcut să se cutremure sala teatrului cu tot cu timpanele publicului. Anul trecut nu am stat…

De data asta, însă, lucrurile au stat altfel. Seara a culminant cu recitalul formaţiei „Cantores Amicitiae” de la Academia de Muzică „George Enescu” din Iaşi, dirijor prof. univ. dr. Nicolae Gîscă. Deşi nu mă aşteptam să fie ceva mare, adevărul e că studenţii chiar m-au impresionat.

Cu un repertoriu variat în germană, franceză, engleză şi română, aceştia au demonstrat încă o dată că vocile “de aur” în România există cu adevărat. Un cor pe 4 voci, cu 2 soprane absolut superbe (fizic, dar mai ales vocal) , tinerii au ştiut să “facă atmosferă” în condiţiile în care ceea ce auzeam putea fi comparabil cu acele coruri de la Mezzo. Ceea ce m-a frapat, însă, nu au fost neapărat vocile cât faptul că am vâzut în privirea lor faptul că iubesc cu adevărat ceea ce fac. Era nu numai faptul artistic în sine cât senzaţia, starea de spirit pe care o transmiteau. Şi asta se pare că a simţit-o toată seara fiindcă puţini au fost cei care s-au ridicat de pe scaune iar aplauzele la final au fost furtunoase.

Dar ca să vă faceţi măcar o părere…

 

 

Desigur, asta nu egalează cu nimic senzaţia pe care am avut-o în seara asta!

 

 

Advertisement