Cădere…

harap-alb-171008-088Se deschide cortina, orchestra cântă, lumini…sunet şi culoare. Publicul zâmbeşte nerăbdăror, doreşte cu ardoare giumbuşlucurile arlechinului. Doreşte cu ardoare să-l vadă pe acesta împleticindu-se, lovindu-se de pereţi şi căzând de cel puţin de două ori la fiecare reprezentaţie. Daca asta se întâmplă numai odată, se simt nesatisfăcuţi : « la ce-am mai dat banii, nici măcar n-a fost amuzant ? ». Costumul alb, strălucitor îi dă o alură a purităţii. Este copilul care se joacă cu destinul. Este copilul pe care destinul îl joacă…

« Să faci bine să cazi artistic azi că dacă nu te ia mama dracului, m-auzi ?!!! »

Maerstrul de ceremonii scuipă dezgustat lângă pletele frumoase ale tânărului arlechin. O persoană cu o singură menire : să cadă frumos. Pentru el lumea spectacolului nu se deosebeşte cu nimic faţă de realitate…atât doar că realitatea e mai crudă… acolo nu mai cade frumos, acolo este împins, lovit…nu mai cade pentru public, cade fiindcă nu mai poate, cade fiindcă picioarele nu-l mai ţin.

Cade disperând, cade înjurându-şi Dumnezeul… Of, doar de ar putea fugi ! De-ar putea scăpa de soarta asta, vânătăile însă sunt prea mari…şi apoi…unde să se ducă ?… ar vrea să vadă din nou speranţa… ar vrea să vadă că existenţa lui contează. Ar vrea să se ridice…

A căzut… a fost cea mai bună reprezentaţie a sa, A fost sublim ! A jucat teatru, a gesticulat, şi-a rărit pulsul, a închis ochii, a respirat atânc şi…a căzut, cu demnitate de această dată, pe spate…picioarele nu le mai putea ridica….

Aplauzele se auzeau în surdină…

Un înger se apropie în negură, un parfum de iasomie pluteşte şi îl trezeşte la viaţă. O fetiţă lângă el. Colorată ca viaţa însăşi, frumoasă şi pură…. iasomia i-a dat-o lui împreună cu un dar : «  Să ştii că eu te iubesc ! ».

Lacrimi curgeau pe obrazul celui ce cade, ploaia rostogolea lacrimi la rându-i, binecuvântând : ”Da… am să cad şi mâine, poate şi mai comic… trebuie să mă gândesc…”

Şi spectacolul continuă, şi spectatorii de adună… ar putea să cadă o veşnicie, dacă privirea îngerului său îi veghează căderea….

P.S. Poza de la spectacolul “Harap-Alb”, regia Ion Sapdaru

 

 

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in filozofeli and tagged , , . Bookmark the permalink.

9 Responses to Cădere…

  1. Elena Agachi says:

    Pînă la urmă, Andra, nu e aşa de important nici cînd, nici dacă, nici măcar nu e important să pici… Cu toţii cădem, am căzut, vom cădea iar… Important este, cred, cum te ridici! Numărul de julituri nu face decît să te pregătească pentru viaţă. Se numeşte ANTRENAMENT.
    PS Scie şi tu mai mare, gîndeşte-te la bătrîna ta mamăăăă!

  2. dumitruagachi says:

    E foarte induiosator tabloul tau, transmite multa emotie, e un poem din arena. Viata/circ a fost mereu metafora predilecta, sunt de fapt umbre interschimbabile, nu stii cind si cum un ochi plinge unul ride… Au tot scris si altii poeme din arena, pentru Minulescu era mai poetic acrobatul, dar parca emotia din poemele lui e prea facila, usor prafuita, in textul tau pare mai intensa.

  3. A.Faith says:

    Elena Agachi… Dumitru Agachi… te citesc toate rudele?

    n-aş vrea să par ignorant, dar la ora asta nu înţeleg de fapt, de ce cădere e vorba mai exact?

  4. andraagachi says:

    N-am inteles intrebarea… de cadere in general… de “am avut o cadere psihica” sau “am cazut pe scari”. Tot aia e… tot suferi… Cel ce cade suntem noi, caci fiecare trece prin astfel de momente. Nu se poate altfel.
    Si da, nu stiam ca e o restrictie in ceea ce priveste numarul de rude care pot citi si comenta posturile dintr-un blog 😉

  5. A.Faith says:

    nu, nu e o restricţie, dar eu de obicei pe blog vreau să fiu în afara familiei. nu cred că m-aş simţi în largul meu dacă aş ştii că ai mei mă citesc în fiecare zi. mă rog, probleme personale :))

    şi, în cazul tău, e vorba de-o cădere de care?

  6. andraagachi says:

    Depinde de parinti, Faith… Parintii mei sunt prietenii mei si oricine din anturajul meu stie asta. hm…tu stii ca mi-ai dat o idee de post? :))
    Cat despre caderi…come on…stii foarte bine ca si mine ce inseamna o cadere…
    La mine? O cadere in general…si atat:P

  7. ema says:

    « Să faci bine să cazi artistic azi că dacă nu te ia mama dracului, m-auzi ?!!! » ……..genial!!!

  8. A.Faith says:

    A.Faith sau spune-mi Gabi dacă vrei 🙂

    nu neg faptul că a avea în părinţi nişte buni prieteni e ceva ieşit din comun sau rău/denaturat, doar că mă miram puţin. ştiu că de cele mai multe ori îţi sunt cel mai bun sprijin în viaţă, doar că există şi momente în care nu prea îi vrei alături. cel puţin în cazul meu.

    pentru mine, acele momente sunt în principal cele petrecute online. blogul meu rămâne pentru mine un alt mediu creat cu mâna mea pe care vreau să-l ţin departe de unele persoane apropiate, tocmai pentru a-mi putea exprima obiectiv nişte păreri, fără să mă gândesc la reacţia lor.

    au mai fost nişte comentarii, de ce le-ai şters?

  9. andraagachi says:

    Gabi, stii ca tin la tine, nu? 😛
    Le-am sters pentru ca pot…
    Ema, merci 😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s