Înainte de a citi acest text, vă informez că poate fi “nerespectuos” deoarece conţine nervii acumulaţi azi precum şi pe cei din cei 3 ani de şcoală. Nu este un atac nici vreo altă formă de protest, este doar o frustrare a unui adolescent obişnuit.
Vreau măcar o dată să fiu privită drept ceea ce sunt de fapt, iar părerile mele să nu conteze mai mult decât cele ale unui elev obişnuit.
Din ciclul „cu siguranţă se va termina prost dacă a început aşa” ziua asta a fost culmea! E drept că e Marţi şi că….dar nu ştiu. Eu din fire nu sunt superstiţioasă, chiar de loc. Azi, însă, a fost excepţia care să întărească regula.
Am trecut prin mai multe stadii până să ajung la blog: furie cruntă, resemnare, furie din nou, „lasă, nu merită”, etc…apoi m-am decis să vă spun cu speranţa de a nu vă întrista sau consterna, ci să vă fac oarecum să zâmbiţi…căci, de fapt, ce mai poţi face când ai o zi plină de ridicol decât să-i râzi acestuia în faţă…
Prin urmare…
– Dormit 6 ore azi-noapte, nu ştiu de ce? Probabil obişnuinţa programului din vacanţă… sculat la 7 dimineaţa, încercând să zâmbesc noii zile pe un ger de – …. grade Celsius.
– Ajunsă la şcoală, la engleză sunt mustrată, ca niciodată, că nu am respect pentru profesor….. m-am sculat de pe scaun la 10 secunde după ce doamna profesoară a intrat, de-ajuns însă pentru a… Trecem şi peste asta, deşi cu greu. Cel mai greu este să suport ocara de la profesorii pe care chiar îi admir. Surprinderea mea a fost cu atât mai mare cu cât am fost certată pentru „lipsă de respect”. Nu mai contează, însă, învăţat lecţia!
– Trece ora, am franceză. La franceză îmi uit ceva în clasă (făceam ora în laborator), cer voie să ies să-l aduc, primesc un răspuns cu jumătate de gură… un fel de „ iar!!”. Alerg…alerg…evident…nu se putea…cad pe scări… 3 vânătăi…. trece şi asta. Ajung înapoi la oră…. ora se termină, din fericire, fără probleme prea mari ( în afară de atragerea încă o dată a atenţiei asupra stilului nostru atât de lipsit de… aţi ghicit…RESPECT… pe care îl abordăm în relaţia cu profesorii…)
– Ora se termină merg la nişte prieteni să mai „socializez”…se sună….este şi 2 minute… sunt evident certată că întârzii la oră…
– Ajung la oră , istorie de această dată: „ANDRA!”… eu….”o, Doamne, ce-am mai făcut acum??!”….”fugi la cantină să iei ceva”…respir uşurată…
– Ajung la cantină, sunt purtată din stânga-n dreapta şi invers şi în fine, iau de acolo cele două preţioase lucruri ale liceului, într-un timp record, totuşi…
– Ajung la domnul director…mă aşteptam la încă o chelfăneală serioasă pentru că am uitat să returnez cele două lucruşoare la timp…n-a fost să fie… a dat Domnul şi l-am prins pe domnul Onofrei în toane bune…mai bucuroasă de atât nici că puteam fi…SERIOS!
– Întorcându-mă spre ora de istorie, peripeţiile continuă: doamna secretară care mi-a împrumutat acum vreo 4 săpămâni, când eram în criză la Drama, un ac… uitasem complet… ei se pare că dumneaei nu… „ Nu mi-ai mai adus acul acela!!” mi se transmite de la emiţător mesajul, împreună cu tonul care era….potrivit momentului…
Eram cu Jo…. doamna secretară se îndepărtează, iar noi rămânem pironite locului încă vreo 5 secunde…ne uităm la ea, ne uităm una la alta, apoi din nou la ea, căscăm ochii cât cepele şi ni se pare că am visat… Ne trezim apoi şi realizăm că întâlnirea chiar a avut loc şi că, mai mult, toată ziua de azi (pentru mine) chiar a avut loc…
Au fost o serie de coincidenţe, cu toate astea, adunate nu dădeau foarte bine… Pe drum spre casă, întrebându-mă ce naiba se mai poate întâmpla azi, am ajuns la concluzia că… „bad days do happen, for real!”. Ajunsă acasă, mâncând …şi nu prea….nu mă puteam desprinde de imaginea doamnei profesoare de engleză, una dintre profesoarele pe care le admiram (şi eu eram una din puţinele!) şi la care chiar ţineam foarte mult.
But life’s just like that…! Ar tebui să mă învăţ minte să nu mă mai ataşez atât de repede de oameni… cât despre faza cu respectul…
Mă întreb de ce oamenii (şi profesorii în special) doresc atât de mult un respect forţat, impus de frică în locul unei stime adânci provocate de simpatia elevului pentru profesor, pentru materia pe care o predă şi pentru modul în care acesta predă. De ce trebuie elevul să înveţe de frică şi nu de plăcere? De ce să ajungă să urască până şi cuvântul ce denumeşte materia când la început îl iubea atât de mult?
Este atât de uşor pentru un elev să joace teatru… este atât de uşor de câştigat această falsă simpatie…. Eh…!
Dacă mă citeşte cine trebuie… chiar nu am vrut să par impertinentă… chiar nu…
P.S. Desenul e făcut azi în timpul orei de istorie, să zicem doar că e forma mea de a mă relaxa în momentele de criză. (Mulţumesc doamnei Onofrei pentru răgazul acordat ca să-l…încep..şi să-l termin :d). Şi acum să vă văd, cine ghiceşte ce e, are o bere/ vin fiert/ ciocolată caldă (după preferinţă) de la mine.
Nu are voie să ghicească Jo, Anca, Ancuţa, Adelina…şi…cine mai era pe lângă mine azi când l-am făcut :d). Să vă văd, vă ţine?
Şi acum o melodie…nu, nu e “We don’t need no…” (mă gândeam s-o pun, dar… :-j). Instead… dă-i un click…
Andra 
e un fluture:D
si mie tot a fluture imi aduce…Cat despre Martea ta cea “norocoasa”…Observatiile care ti s-au adus au fost facute poate tocmai fiindca profesoara de engleza are pretentii mari de la tine si nu se asteapta ca tu,Andra, sa faci vreo greseala si prin tine sa dea un exemplu si celorlalti colegi. Mustrarea fata de un elev constiincios are un ecou, tu te framanti,incerci sa nu mai repeti greseala,cu atat mai mult cu cat esti o eleva ambitioasa.Daca ar fi facut aceasta mustrare unei alte persoane,mai putin afectata,acea mustrare nu avea nici un ecou…
Eu as fi pus in locul tau melodia “Don’t worry,be happy!”…Din pacate, in lumea care ne inconjoara, sunt lucruri mult mai grave care se petrec in zilele acestea.
uite de ce vreau sa fiu privita ca un elev normal…eh :-j. Oricum, am ras aseara copios cu mama pe tema asta… cat despre desen…aveti dreptate, totusi, titlul nu-i complet. Mai ganditi-va :P.
da. si eu fara sa ezit as spune ca e un fluture probabil forma de metamorfozare la care apelezi pentru a evada. cred ca stii insa ca sa fugi e cel mai simplu. si apoi, toti avem zile proaste, sau probleme de acomodare. cu siguranta au mai fost asemenea zile sau chiar mai “grele” dar nu au primit atata atentie. fara importanta mi-as permite sa spun. toane, trezirea cu fata la cearceaf…hai ca a fost amuzant! asa sunt oamenii mari! si apoi…respectul e cu totul altceva, o stim cu totii. oameni sunt si profesorii astia, ti-o spun din postura celei care a stat si de acea parte a catedrei 🙂
Ei, nu chiar sare praful din “lume”, ca de pe o tobă temeinic batuta, doar cu o colectie de stupizenii dintr-o zi… Dar textul e agreabil, inteligent si analitic, o rabufnire politicoasa si bine dozata, eu asa as intelege, daca as fi profa cu pricina si as citi postul. Nu stiu daca o va consola neaparat faptul ca ai tot tinut sa asiguri cititorii ca profa chiar era la sufletul tau. Desenul e frumos, e imaginativ si atit, ce reprezinta nu stiu, adica ce ai crezut tu ca reprezinta dupa ce l-ai facut. E o colectie de linii curbe care se destrama, se desprind, aripi, suprafete inchise si tepoase…
Sper ca vinataile alea nu sunt prea grave, nu? Doar asta m-a ingrijorat, stupizeniile celelate m-au amuzat, crede-ma, chiar copios!
Ma bucur mult ca e amuzant, chiar asa vroiam sa iasa.
e un nimic mare si negru…care seamana cu un ceva mare
mda, cu siguranta seamana cu ceva mare daca e un mare nimic…
Raluca ia cafeaua 😉
Cum?Doar pentru atat? :)) … si apropo… tu te simti prost cand te invoiesti 5 minute de la un profesor si intarzii la ora lui? …:)) … aoleooo… trebuie sa vii pe la mine in clasa.. :)) …
Nu ma invoisem. Mi se atrasese atentia de la profesoara celor la care venisem sa-i vad. De ce? Desigur, pentru ca in mod cert toti profesorii din liceu ma cunosc…