Trupa împreună cu Mihai Donţu hotărăsc pentru 2007 punerea în scenă a spectacolului Trandafirii Roşii de Zaharia Bârsan. Textul original, în versuri a fost adaptat în proză, fiind păstrată doar ideea centrală a basmului şi personajele principale. Câteva luni după începerea lucrului, Mihai Donţu abandonează proiectul. Trupa de teatru se vede iar pusă într-o situaţie dificilă. La numai 2 luni de festivalul “Lyceum”, având doar o vagă direcţie de regie şi fără ajutor profesionist, DramaClub era pe punctul de a decide retragerea din festival. D-na. prof. dr. Elena Agachi vine atunci cu o nouă propunere repertorială – “Cruciada copiilor” text semnat de Lucian Blaga. Trupa consideră însă că este prea târziu să se apuce de un nou spectacol şi hotărăsc să continue singuri “Trandafirii Roşii“.
(Mai sus, Ema Done, a luat premii pentru interpretare la festivalul Lyceum.)
Ajutaţi câteva zile de coregrafa Victoria Bucun, care ridică într-un timp surprinzător întreaga coregrafie, trupa se vede nevoită să îşi pună în joc toate resursele artistice, toate ideile pentru ridicarea spectacolului. Acum era momentul ca Drama să treacă una dintre cele mai grele probe, o probă ce ar putea să ateste şi să confirme încă o dată valoarea colectivului şi forţa sa creatoare.
În lipsa regizorului conflictele erau inerente. Depăşirea lor însă reprezenta cea mai grăitoare dovadă a omogenităţii din trupă, a mobilizării ei spre un scop comun. Poate de aceea, premiile aduse de acest spectacol au fost printre cele mai îndrăgite; era ca şi cum ai fi reuşit să zbori fără ajutor.
Bazându-se exclusiv pe experienţa câştigată în toţi anii în care au participat la festivaluri, muncind multe ore pe zi, ajungând acasă o dată cu noaptea, fiind forţaţi să lucreze cu un text adaptat în numai câteva zile, reptând o coregrafie ridicată în pripă; alegând-şi singuri recuzita, dramiştii au dat senzaţia tuturor că deţin lucrurile sub control.
Cu toate acestea timpul zbura şi trupa a fost nevoită să creeze finalul piesei cu doar trei zile înainte de primul festival organizat la Piatra Neamţ. În mod uluitor, finalul a fost unul dintre momentele cele mai apreciate de către public.
Draga Olteanu Matei (preşedinta juriului festivalului Yorick de la Patra Neamţ) a felicitat trupa pentru alegerea repertorială şi a acordat premiul pentru cea mai bună coregrafie.
Premiile au continuat şi la Botoşani unde DramaClub a luat, pentru prima dată de la piesa „ Visul unei nopţi de vară”, trofeul festivalului “Lyceum”. Bucuria a fost imensă iar mândria fără precedent, întru-cât fiecare ştia în inima lui că ridicarea piesei a fost aproape în mod integral opera lor.
“Trandafirii Roşii” rămâne o veridică dovadă de virtuozitate, o extraordinară geminaţie între aptitudinile regizorale şi efortul actoricesc. Fără a exacerba importanţa reuşitei, Drama câştigă un standard mai elevat, păstrând însă orgoliul triumfului în limitele decenţei şi ale modestiei ce mereu a însoţit izbândele sale.
Despre Trandafirii Roşii şi păţaniile care s-au petrecut aş putea scrie un an înterg, fiindca aş relua cu exactitate zielele de acum doi ani. Îmi amintesc perfect unele lucruri pentru că la vremea respectivă Drama îmi ocupa toate gândurile. A fost o atmosferă genială de creaţie în micul salonaş de la Şcoala 5. A fost ceva unic şi frumos…Dar am să las în continuare imaginile să vorbească împrenă cu ceva suspine de trecut…
http://www.youtube.com/watch?v=0528J_2DQLo&feature=related
Şi imediat după această fotografie, care a ajuns un fel de emblemă pentru noi, a fost făcut filmuleţul care mie îmi este cel mai drag dintre toate…A şi mi-am adus aminte subit ceva…a filmat cineva cumva momentul parodiei? Dacă da, vreau şi eu filmuleţele!
Andra 
Pingback: Drama Club - Regula Trei - Este timp pentru tot: muncă şi relaxare « Andra