Mergeam ieri pe un ger de crăpau pietrele, pe vânt şi ninsoare, îmbrăcată de mi se vedea doar nasul şi totuşi tremurând de frig, mergeam deci la repetiţii.
Şi cum mergeam eu aşa, frumuşel în mijlocul trotuarului, că aşa-mi place, văd venind spre mine o maşină… da, repet, eram pe trotuar… am crezut că am halucinaţii… M-am dat la o parte, dar locul prin care trebuia să treacă maşina nu permitea strecurarea a încă unei persoane de pe sens opus.
Cum ditamai maşina, condusă fiind de unul din acei raşi în cap, cu ceafă dublă şi miros de porc “Kelvin Klein for Men”, nu putea să aştepte puţin ca să fac eu doi paşi şi să merg mai departe (şi aşa mă grăbeam)…. Nu, a trebuit să dau prioritate maşinii…da… pe trotuar.
Încep să mă întreb cât timp grosolania (nu, nu vorbesc despre nimic altceva), prostia şi lipsa totală de tot ceea ce înseamnă educaţie, lucruri care au rădăcini adânci într-al nostru drag popor, vor mai fi la putere (nici nu se mai pune problema de a fi eliminate).
Ceva nu e în regulă cu noi… nu reuşim să învăţăm să ne purtăm civilizat şi dacă stau bine şi mă gândesc, niciodată nu am ştiut, iar ceea ce este şi mai grav este că nu vrem să vedem asta, ne doare-n paişpe (cum ar zice românul), bine că e vila cu 3000 de camere şi Mertzanele la poartă, că-n rest… voia Domnului!
Şi ca să vedeţi unde am ajuns, daţi click aici!Mă duc să vomit!
Andra 
revolata fondului nostru nelatin :))!! încă nu te-ai obişnuit cu gîndul că trăieşti în România? Ei bine… Mârlănia ”pândeşte” la colţul străzii
Deci…nu e de mirare dacă va fi ales ca presedinte Salam, Copilul de Aur (sau cum l-o fi chemând).
Ba m-am obisnuit….sau resemnat…sau orice altceva….si totusi….sa nu-ti plangi in pumni de ciuda cateodata? Tara asta se afla pe muchie de cateva decenii, insa nu cred ca a fost vreodata atat de aproape de Gol…
Uite asa incepe…marea lehamite si dorul de duca.
Macar de-am putea gasi fericirea deplina ailleurs…perfectiunea nu exista…ok… dar chiaaaar asaaaa! :d
Perfectiune nu, dar putina civilizatie, da. Revolta ta imi aminteste foarte bine o Stefana de acum vreo…15 ani. E trist ca nimic nu pare sa se fi schimbat de atunci, ba mai rau, ca lucrurile s-au inrautatit. Imi amintesc ce mi-a spus Andreea cind a aflat ca vom pleca..nu-mi amintesc cu exactitudine, dar era ceva aproape de… “ferice de copilul vostru” (atunci era unul singur, acum sint doi). Fericirea deplina nu exista nicaieri. Doar ca “ailleurs” pare inca posibila.
deci…nu mă pot abţine!
“pîndeşte”?
aş putea spune te izbeşte la orice colţ!
Nu trebuie să ne mai mire nimic, totul este posibil oriunde, oricând.
…in tara asta…