„Tinereţea – plutire pe un râu de munte cu mlădieri capricioase, sub jocurile de lumini şi umbre ale pădurilor, cu întârzieri neprevăzute şi binevenite, cu gândul la bucuria drumului de mâine. Şi după câţiva ani, care trec ca un felger, alunecarea vertiginoasă, fără putinţă de oprire, între maluri uniforme, într-o lumină sură şi rece de toamnă spre apropiata prăpastie…”
„ Ceasornicul e un univers în miniatură, pe care maestrul il descompune prin analiză şi-l reconstitue prin sinteză.”
„ O iubire provocată de cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri externe; o iubire acordată ca un premiu pentru calităţile estetice, morale şi intelectuale, o iubire pe care o poţi justifica nu este iubire”
„Nimic în afară de noi, decât vegetaţia obscură a pământului, a pietrei, a vegetaţiei mărunte şi câţiva fluturi care se urmăreau, se întâlneau o clipă cu intenţii de hârjoană, se îndepărtau, disproporţionat de mici în măreţia gravă.”
„Operele de ficţiune care se isprăvesc cu triumful binelui şi cu fericirea sunt false, deoarece contrazic realitatea şi dezmint experienţa omenirii; sunt imorale, deoarece crează iluzii zadarnice; sunt lipsite de interes, pentru că toate fericirile sunt la fel”
„ Iubirea, nebunia fiziologiei, nu se poate spune, toată, decât prin muzică, fiindcă durerea se exprimă prin ţipete şi muzica e ţipătul perfecţionat. Pictura şi sculptura sunt arte inferioare: ele pot reprezenta iubirea, dar nu o pot exprima”
„ Plouă tomnatic, mărunt şi rece. E mai bine aşa, acum când ea nu mai există.”
Sunt fragmente din ultima carte citită. Cred că aţi realizat deja că este vorba de “Adela” de G. Ibrăileanu. Nu-mi permit să o recomand, las la decizia voastră dacă aceste citate v-au stârnit îndeajuns curiozitatea încât să vă facă să mai daţi o raită pe la bibliotecă. Ideea e ca voi mai scrie astfel de post-uri. Dacă tot blogul este un fel de jurnal, de ce nu ar fi şi un jurnal de lectură?
Lectură plăcută celor interesaţi.
azi am inceput si eu sa o citesc 🙂
Ma bucur mult, sper sa-ti placa, mie una mi-a placut:)
ma bucur sa vad ca ma ai in blogroll:D
ma bucur sa vad ca am pe cine pune in blogroll:d
multumesc:D