Regula 2: DramaClub, o trupă de sine stătătoare

   Poate contestată de mulţi, de cele mai multe ori greşit înţeleasă această regulă nu promovează o atitudine refractară faţă de liceu. Desigur, este pretins un anumit tip de independenţă ce se situează în principal în zona independenţei de decizie. În Drama se câştigase un spirit nou, un spirit pozitiv, un spirit născut la confluenţa dintre aspiraţiile comune şi elanul adolescentin al tinerilor membrii. Tot ce ţinea de mecanismul interior de funcţionare, de libertatea de mişcare (în limitele decenţei, desigur) trebuia să rămână  în puterea de decizie a celor din trupă în primul rând. Poate de aceea, Drama a crescut şi s-a dezvoltat în propria cochilie, un “stat în stat”, umblând clandestină prin atâtea săli de clasă ale Laurianului. Străbătând “hăţişul” orarului zilnic, dramiştii şi-au făcut cu greu drum. Fie catalogaţi drept oportunişti sau “chiulangii notorii”, ameninţaţi cu scăderea notei la purtare, or, din contră, apreciaţi şi încurajaţi, ei au venit tot timpul cu acelaşi drag la repetiţii, mereu gata de muncă, mereu plini de idei, de energie. S-au bucurat nespus de locurile ocupate de profesori atunci când aveau spectacole, s-au întristat pentru locurile rămase libere…Au fost însă exemple de profesori care au fost mereu acolo lângă noi, ne-au înţeles şi susţinut. Direcţiunea a fost întotdeauna fidelă nouă şi ne-a ajutat de câte ori a putut.

   Laurianul este cunoscut pentru ideea aceasta de a lăsa copiii să se descurce singuri dacă  se poate. Sub supraveghere continuă, am fost lăsaţi să ne organizăm cum credeam noi. Nu ne-a spus nimeni niciodată ce să facem şi nimeni nu s-a impus în faţa altora. Între noi şi cadrele didactice au fost mereu relaţii diplomatice. Întotdeauna ne-am consultat cu profesorii care au devenit pe rând sfătuitori, apoi prieteni. În scurt timp profesorii au fost înlocuiţi de aceşti viitori studenţi care îi primeau pe cei mai mici în trupă şi îi introduceau în atmosfera locului. Cu timpul au început să ia singuri deciziile. Cum şi când şi în ce fel să folosească sponsorizările pe care le primeau şi lucruri de felul acesta. În mod surprinzător, aceştia aveau întotdeauna grija necesară să cheltuiască exact cât era nevoie. Fără să vrea, Drama devenise un nou mod de a trăi, care îi pregătea într-un fel pe copii pentru momentul când îşi luau zborul (moment ce venea parcă prea repede odată ce se intra în clasele de liceu şi pentru care nimeni nu era niciodată de-ajuns de pregătit). Fără să vrea, Drama şi Laurianul îi ajutau să trăiască.

“La Drama, şi, în general, în Laurian, regula e LIBERTATEA GÂNDIRII, nu înţepenirea în proiect! Ei sunt şi au fost mereu TOŢI PENTRU UNUL…CU TOŢII PENTRU LICEU! Şi liceul îi încurajează mereu!” (Prof. dr. Elena Agachi). Dramiştii şi-au calculat mereu judicios timpul, căutând întotdeauna echilibrul între performanţele şcolare şi orele de repetiţii. Nu le-a fost uşor, dar nu s-au plâns, au acceptat orice dojană, au apelat la diplomaţie, chiar la viclenie uneori, dar de fiecare dată cu un singur gând: să-şi păstreze această  frumoasă pasiune.

“Multora le convine că noi plecăm!”(Oameni ai nimănui)

 

   Anul 2005 aduce din nou o schimbare, sau mai degrabă o revenire la o mai veche formulă. Din acest an, DramaClub lucreză din nou cu actorul Mihai Donţu. Se renunţă la alegerea repertorială iniţială – “Trandafirii Roşii” (idee care se va materializa un an mai târziu)- optându-se pentru un text propus de d-l prof. Lucian Băleanu – piesa “Oameni ai nimănui” de Dumitru Crudu. Alegerea a stârnit polemici în trupă, mulţi pledând pentru renunţarea la acest text prea dur şi prea radical, neadecvat unor actori liceeni. Însă, în ciuda controverselor, proiectul a continuat.

   Anul s-a dovedit a fi un succes, piesa fiind judacată în oraş şi în ţară în cadrul festivalelor de teatru locale şi naţionale şi aducând trupei numeroase premii, astfel încât, în 2006 s-a hotărât rejucarea ei.

   A fost poate cel mai riscant proiect DramaClub tocmai dat fiind faptului că, atât textul, cât şi punerea în scenă erau foarte dure.

   Tema constituia şi ea o provocare pentru elevii-actori pentru că trebuia să deschidă ochii spectatorilor asupra unor aspecte sociale extreme. Iar pentru a realiza aceasta, membrii trupei trebuiau să-şi deschidă mai întâi proprii ochi, să vadă viaţa altfel, să îi observe ororile. Însă Drama nu s-a temut niciodată de provocări, chiar dacă uneori proiectele păreau de nerealizat. Au făcut tot posibilul şi au mers mai departe cu ideea lor (aceasta s-a întâmplat cam în fiecare an). Anul acela nu a făcut excepţie.

   Aducând din nou pe scenă ceva inedit, copiii au atras multe priviri şi multe critici pozitive. Au jucat un fapt real şi au pus suflet, ca de fiecare dată.

   Acum, poate mai mult decât oricând, căci personajele existau în lumea şi în timpul lor. Uralele şi recunoaşterea laurienilor nu au întârziat să vină, iar dramiştii au prins din nou curajul necesar pentru a continua.

 

Distribuţia:

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Drama Club, Sentimente and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Regula 2: DramaClub, o trupă de sine stătătoare

  1. carina says:

    minunat articolul!incep prin ce`i mai sugestiv si viu in el : pozele (ca o aplicatie practica) , dovada vie a spuselor tale , trebuie sa le recunoastem si meritul estetic (sunt de-a dreptul fotogenici oamenii astia). se stie ca DRAMA merita toate ridicarile in slavi,pentru ca ei insisi s`au ridicat acolo prin prestatia adusa ,dar sa nu uitam si de publicul care i`a incurajat…ar fi multe de spus…multe care s-au spus deja,si multe care se vor mai auzi(de bine,bineinteles)…

  2. Pingback: Fenomenul Drama Club « Elenaagachi’s Weblog

  3. Pingback: Drama Club - Regula Trei - Este timp pentru tot: muncă şi relaxare « Andra

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s