Totul e posibil în Ţara Lui Gufy

Am ajuns acum acasă după „Şcoala lui Gufy” (adaptare după Ţara lui Guffy de Matei Vişniec) un spectacol de teatru oferit de colegii noştri de la Liceul Eminescu. O piesă multi-premiată şi multi-acreditată, o piesă despre care am aflat de mai multă vreme că ar fi una dintre cele mai bune ale liceului. Tocmai de aceea am strâns astăzi Drama şi împreună am intrat în sala mare a teatrului, unde, stupoare … aproape un sfert din spectatori erau colegi de-ai noştri. Ne-am bucurat o dată prentru această numeroasă participare, observând interesul laurienilor pentru acest tip de artă (trebuie precizată ideea că în liceu nu au existat nicăieri afişe care să anunţe reprezentaţia) şi ne-am mai bucurat apoi văzând laurienii la un spectacol jucat de cei de la Eminescu.

Mulţi au venit din curiozitate, mulţi au venit, poate, ca să scape de ore, nu pot să stiu, dar ceea ce am înţeles este că nimeni dintre noi nu a venit cu ideea de a „face scandal” (de a strica reprezentaţia). Dacă au existat astfel de specimene, sper că nu au fost din Laurian şi dacă au fost, atunci aceia nu ştiu ce înseamnă Laurianul cu adevărat. Din pură curiozitate am venit şi eu. Demonul comparaţiei cred că există la fiecare dintre noi, puţin, dar până la urmă orice tip de concurenţă este benefică şi antrenantă, aşa că, la urma urmei, de ce nu?

O altă mare surpriză a fost când am aflat că însuşi Matei Vişniec era în sală şi asista la reprezentaţie … ce mândri trebuie să se fi simţit cei de pe scenă, ce emoţii trebuie să fi fost. Piesa este superbă, o parabolă pentru cei „oribi de minte”, pentru cei pe care greutăţile, suferinţele, obsesiile şi aşa mai departe, i-au făcut să închidă ochii, să nu mai vrea sau să nu mai poată să vadă nimic în jur decât, eventual, propriile obsesii, propriile limite. O existenţă care îi face să uite lucrurile frumoase din jur. Pentru fiecare din aceştia vine momentul când ochii li se vor deschide. Important este ce vor vedea atunci… Dragostea deschide multe orizonturi nesperate, deschide în primul rând inima şi asta înseamnă enorm, căci dintr-o dată poţi simţi şi acel alt ceva decât solitudine şi deprim, dintr-o dată poţi vedea viaţa aşa cum ar trebui să fie privită….prin ochii de îndrăgostiţi…

Interpretarea, în viziunea celor de la „Ateierul de Teatru”, nu m-a deranjat, dar nici nu m-a mulţumit. S-au axat prea mult pe ceea ce şi-ar dori lumea să vadă (maimuţăreli, femeiuşte în haine sumare, ţipete, răgete … caracteristice de altfel personajelor pe care fetele le interpretau) şi prea puţin pe adevărata semnificaţie a textului … pe faptul că trebuie, într-un fe sau altul, să deschidem ochii.

Numai noi ştim ce vedem odată ce i-am deschis, iar întrebarea pe care ar fi trebuit să ne-o punem, odată ieşiţi din teatru, ar fi fost: „Oare eu văd?”. În schimb, cred că s-a discutat mai mult despre formele fizice ale fetelor din coregrafie şi despre cum semanau cu x-uleasca care îşi face poze pentru hi5. Textul a fost destul de greu. Au încercat o adapare la vremurile actuale, dar nu ştiu dacă au şi reuşit, după părerea mea, nu. Oricum, intenţia este de lăudat, au avut curajul să aleagă un text greu şi au reuşit (pentru un public destul de iniţiat, care a ştiut să treacă de unele momente oarecum penibile) să transmită un mesaj. Este foarte important că eu, ca un simplu spectator, am reuşit să înţeleg ceva şi ca pe parcursul unei ore nu mi-am pierdut concentrarea sau cheful. Nu a fost o piesă genială, dar a mers. Se putea şi mai bine…

Şi ca să nu fie prea sec, enjoy some of the Bregovici charme… n-am mai ascultat de mult şi cum eram în pană de idei…
P.S. Pozele sunt luate de pe DevianArt.

 

 

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Drama Club, just for fun!, Sentimente and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Totul e posibil în Ţara Lui Gufy

  1. iuli says:

    Spune-mi te rog, e chiar asa indecent spectacolul ? Vreau sa il pun si la mine in scena si ma lovesc de niste idei comuniste:P..

  2. andraagachi says:

    la tine in scena unde? si mai exact ce fel de idei? Nu piesa in sine ca si script nu e indecenta, depinde si cum o creezi tu si cum o lucrezi. Este insa destul de greu de interpretat. Visniec e greu, desi la prima vedere nu pare..sunt substraturi acolo care trebuie transmise spectatorulor si nu e f usor. Citeste intai piesa apoi gandeste-te cum vrei s-o pui in scena. Dar tu ce trupa ai?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s