Doamne, dă-ne pâinea!

Am auzit acum ceva minute, o ştire absolut genială. Din cele pe care dacă le cauţi şi cu lumânarea, tot nu le găseşti. Prin urmare, o tipă, evident, blondă (nu, dacă am zis că-i blondă, nu are cum să fie Andreea Esca, dar postul respectiv era cel cu Esca) începe cu mult avânt fenomenala ştire:

Acuzaţii ruşinoase (titlu)

Un domn în vârstă de 80 de ani dintr-o comună a judeţului Iaşi a fost acuzat de o distinsă doamnă în vârstă de 75 de ani, care a declarat cu pudoare că respectivul o persecută. Detalii, imediat după pauză.

Şi cum stăteam eu aşa şi nu-mi mai reveneam de „gravitatea situaţiei” (cred c-au trecut vreo 3 reclame cu Mister Muscolo şi Cocolino şi zânuţe şi fluturaşi) mi-am dat seama cât de penibilă poate fi meseria acestor domni şi doamne, atunci când subiectele de bârfă lipsesc. De-a dreptul jalnici…. Câte chestii inventate, câte scenarii, ce Oscaruri ar merita toţi aceştia. Câte intrigi leagă şi cât de detestaţi devin, fiindcă au acel stil propriu al celor care se roagă pentru un subiect, cît de mic şi pe care îl aşteaptă ca animalele înfometate. Câtă plăcere le se citeşte pe figură de fiecare dată când transmit o ştire „senzaţională” (care de obicei este moartea cuiva) numai pentru că ştiu că în momentul acela fac audienţă. Se jignesc pe post unii pe alţii, îşi fac publicitate, mint, scornesc,… îngrată meserie, Jurnalismul.

P.S: Dacă am scris ceva aici şi nu este adevarat, vă rog, comentaţi.

Advertisement

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in filozofeli and tagged , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Doamne, dă-ne pâinea!

  1. stefana sava says:

    Depinde cine face aceasta meserie, cum o face, pe ce post de TV sau radio, in ce tara…ar fi multe de spus. Important e sa nu generalizam cind incercam sa analizam ceva. Dincolo de asta, imi place ochiul critic cu care observi in jurul tau. Si entuziasmul virstei este remarcabil. Profita cit poti, caci cu anii, devenim – inevitabil – ori mai toleranti, ori mai acri.

  2. ana1991 says:

    Tot ce ai scris este adevărat, ştiri banale ce nu merită puse pe promter, dar na, jurnaliştii au fost proşti, dar acum sunt înzecit.

  3. Cora says:

    Ei expun stirile in maniera pe care ai descris-o tu pentru ca un segment de public naiv care se lasa dus de nas de tot senzationalul lor fals 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s