Mamaia…

 

De când mă ştiu i-am spus doar aşa…nu bunică, nu buni, nu altfel. Nu concepeam să fi existat un alt nume pentru ceea ce era ea decât acest simplu cuvânt. Şi ea îl purta cu o mândrie pe care abia când am ajuns mai mare am observat-o în toată fiinţa ei, care mă umplea cu dragoste. Cu o dragoste pe care eu nici acum nu o cred posibilă, una iraţională aproape, una care o făcea capabilă să treacă peste orice ca să mă vadă fericită şi sănătoasă, o iubire care nu o lăsa practic să trăiască atunci când, din întamplare sau din diverse motive, nu puteam ajunge măcar de două ori pe săptămînă să o văd sau atunci când se întâmpla să mai sufăr de o uşoară răceală- Toate acestea erau pentru ea adevărate cazne pe care le purta…din dragoste…

Când eram undeva în clasa a 3-a, am crezut că o pierd, a fost primul impact cu realitatea şi mi-am spus că am să fiu puternică atunci când va veni momentul şi că am să stau acolo până închide ochişorii, steluţele mele albastre.

Am scris, atunci, în jurnal tocmai ca să îmi fac curaj. Astăzi am căutat şi am citit după mulţi ani:

„Mamaia şi Tataia sunt cei mai dulci bunici din lume. Îmi amintesc că de câte ori veneau, îmi aduceau câte ceva. Veneau în fiecare zi să mă vadă, mereu aveau un răspuns la emoţionata mea întrebare: Ce mi-ai adus? Asta până când Mamaia s-a îmbolnăvit.[…]

Mamaia, ştiu că tu mai crescut de mică şi ai făcut multe sacrificii pentru mine. Să ştii că nu te voi uita niciodată. Te păstrez în sufletul meu şi în acest jurnal pentru totdeauna. La mulţi ani, Mamaie.”

Vroiam să mai spun câte ceva, vroiam poate, o „analiză de text”, dar ce rost mai are? Ce aş putea acum să spun ca să fie mai mult?

Am realizat că anul acesta nu i-am spus „La mulţi ani!” sau, dacă am făcut-o, a fost din pură politeţe şi nu mă gândeam că mulţi nu pot să mai fie… nu gândeam. 

Ce rost mai are?

Te iubesc, Mamaia şi te voi iubi mereu…

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

One Response to Mamaia…

  1. Pingback: Legile durerii « Elenaagachi’s Weblog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s