Frumuseţea smerită a libertăţii

Am văzut pe diverse bloguri o inţiativă care mi s-a părut chiar foarte bună. Destul s-a vorbit despre cât de frumos este „în lumea europenizată”, despre cât de curată, frumoasă, culturală este. Să nu uităm totuşi de Românica şi de faptul că ea mai are pe lângă „minorele probleme” (Principalele ar fi autostrăzile şi toaletele care nu prea există. Dar şi multe altele care ţin de mentalitatea noastră ca popor şi de incultura care este promovată la nivel naţional prin posturile Tv la mare căutare şi aici exemplul clasic ar fi OTV), locuri şi oameni care mai au încă respectul cuvenit faţă de valorile adevărate ale ţării şi încearcă aşa cum pot să le păstreze intacte.  

Nicăieri pe marea autostradă europeană nu vezi, totuşi, minunăţiile care sunt la noi, cu dealuri line şi omuleţi din paie care aşteaptă la uscat aliniaţi ca soldăţeii, dar adormiţi. Sentimentul dăinuie până ce ajungi acasă, asta în cazul în care nu eşti şofer şi nu înnebuneşti încercând să scapi din zecile de accidente care par să se întâmple în fiecare secundă (exemplu al lipsei de politeţe şi al inculturii de care vorbeam mai sus).În ţară am mai multe locuri cu adevărat speciale unde mă simt excelent. În general sunt locuri retrase fiindcă personal nu-mi place aglomeraţia (Sibiu, Sinaia, Argeş, Braşov, 2 Mai). Despre zona Bucovinei aş vrea, însă, să vorbesc atât pentru că este zona cea mai importantă din nordul Moldovei dar şi pentru că este mai apropiată sufletului meu. Nicăieri nu sunt peisajele unduitoare peste care domnesc lumina şi mirosul de flori de câmp şi niciodată nu mă simt mai bine decât atunci când văd locurile de acolo. În lipsă de „bunici la ţară” până de curând, părinţii mei obişnuiau să mă ducă la Humor. Astfel a devenit un fel de tradiţie pentru noi ca de Paşti, mai ales, să mergem la Mânăstirea Humor pentru slujba de o îngerească frumuseţe (mai ales Prohodul de vineri seara) dar şi pentru gazda unde ne simţeam mereu ca la „bunica” acasă. Astfel toată familia, cu căţel cu tot, se bucura acolo de câteva zile splendide. Călătoream mult atunci, vizitând celelalte mânăstiri, sau lunca Moldovei. Aveam dintr-o dată marea şi muntele la un loc cu tradiţia şi obiceiurile pur româneşti, un loc uitat parcă de „modern”, de „omul-grătar”, de zgomot, de lume în general…

De câţiva ani, însă, timpul a prins viaţă din nou în Humor, un timp al ruinării,  investitorii s-au înmulţit şi acum, ca în multe alte locuri din ţară, Humorul riscă o avalanşă de hotel-vile, de construcţii cu adevărat oribile menite să bată cât mai tare la ochi: „De’ bade, eu am, tu n-ai!”. Într-un viitor, mă tem, apropiat, va trebui să căutăm ceva din comoara vechiului Humor care din păcate se v-a schimba.

De aceea pe cei care sunt iubitori de frumos, îi sfătuiesc să se ducă cât mai este timp în zonă şi să facă cât mai multe poze…cât mai există frumuseţea smerită a libertăţii atât de specifice zonei până acum.

Floricică primăvara. Mânastirea Humor, 2006

  

Advertisement