Am oprit timpul, am oprit timpul o secundă doar pentru a dori să-l pornesc din nou. Nu–mi place rutina, nu-mi place eternitatea. Ce poate fi atât de frumos încât să vrei să trăieşti îngheţat într-un moment o eternitate fie el şi apogeul fericirii? Fericirea nu există. În orice caz nu aşa cum o vedem noi, toată colorată şi cu zâmbetul pe buze aşteptând cu mâna-ntinsă spre bieţii muritori care nu o pot ajunge. Fericirea trebuie câştigată, trebuie meritată.
Eu nu îmi permit să ating fericirea fiindcă mă doare; dacă nu acum, mai târziu cu siguranţă, fiindcă ea nu durează. Nimic frumos nu durează, iar eu nu mai vreau să opresc timpul. Numai când opreşti timpul vezi cu adevărat ce eşti în micimea-ţi proprie. Doar când opreşti timpul, destinul îţi arată ce ai fi putut avea şi nu ai avut şi te face să te temi de superioritatea sa…
Azi am oprit timpul într-o imagine de neuitat, dar atât de dureroasă încât încă mai păstrez golul din stomac şi încă simt tremurul mâinii stângi:
„Vreau să ating curcubeul!…Ah…am uitat…..eu nu pot…mâna nu mă ascultă. N-ar fi pentru prima oară. Mă enervează când tremur. Parcă m-ar scutura cineva fără voia mea. Parcă ar lua altcineva controlul…poate frigurile sunt semnalul de alertă că nu sunt numai eu stăpână pe propria persoană… Nu, curcubeul nu-l pot atinge, atunci oare ce aş putea fi lăsată să ating…?”
Andra 
Pingback: “Un deşert în strălucire” « Elenaagachi’s Weblog
“Si l’on bâtissait la maison du bonheur, la plus grande pièce serait la salle d’attente.“ (Jules Renard)
Insa o casa nu are doar o singura camera. Trebuie numai sa ai rabdare si curaj sa deschizi usile. Cam atit am invatat eu pina acum. Si totul poate dura la infinit, Andra, in mintea si in inima ta! Cu drag,
Foarte frumos citatul, aproape emotionant:). Multumesc Stefana!
Dacă ai înlocui îngheţat şi apogeu cu altceva, ar avea alt sens.
Fericirea nu are apogeu. Iluziile de fericire au apogeu.
Fericirea nu durează? Doar fericirea durează. Sinonim cu “doar iubirea durează”.
Timpul nu poate opri fericirea. Iluziile ei însă, da. De exemplu, ai putea să iubeşti pe cineva la fel de mult sau din ce în ce mai mult, şi asta să te facă fericită, chiar dacă s-ar întâmpla ca persoana pe care o iubeşti să moară? Sau timpul şi spaţiul ar opri asta?
Opreşte clipa, nu timpul. Desigur, trebuie să ştii ce clipă să cauţi…
Câtă vreme o să trăieşti îngheţată în timp, nu o să poţi fi fericită…
Din ce spui, trăieşti eternitatea unei clipe, dar prizonieră a timpului. Invers ar trebui să fie. Să fie timpul captiv veşniciei clipei.
Clipa nu e timp?
Cat despre inghetare…vroiam sa sugerez:
Exista starea aia de, probabila fericire maxima….noi nu stim inca ce e aia, dar ni se pare in momentul respectiv ca este unul perfect (momentul)…si am vrea sa-l pastram intact, sa-l traim vesnic…mie asa mi s-a intamplat de multe ori.
Si apoi m-am intrebat…daca chiar lucrul acesta s-ar putea realiza…daca intr-adevar am putea trai o eternitate momentul acela, am mai fi fericiti? Raspunsul l-ai dat singura…
Nu inlocuiesc nimic in fraza:) am spus exact ceea ce-mi doream sa spun.
Si nu, fericirea…si nici iubirea nu dureaza…dureaza iluzia mai mult…te asigur…
Fericirea are un apogeu, ca orice lucru perfect, ca o culme a perfectiunii, doar ca noi, limitati cum suntem (de griji, etc etc etc si atatea altele) nu il putem vedea…si nu o vom putea face niciodata.
Din ultima fraza (din primul comentariu) n-am inteles nimic…iliziile pot opri fericirea? Si da…chiar as putea sa iubesc o persoana chiar daca ar fi sa moara (asta era intrebarea?…crede-ma…m-am straduit foarte mult s-o inteleg)
Doar ţi se pare.
Ce răspuns crezi că am dat? Dar mai citeşte o dată, privind şi la alte nuanţe…O să vezi că am dat un răspuns opus celui citit de tine în cuvintele mele…
fie cum spui tu…n-am timp…
“Nu inlocuiesc nimic in fraza:) am spus exact ceea ce-mi doream sa spun.
”
Andra, tu amspus să înlocuieşti tu şi mai ales nu în frază mă refeream că s-ar putea înlocui, deoarece fraza reflectă ce gândeşti şi simţi tu. Acel optativ sugera că eu am înlocuit acele două cuvinte.
Îmi cer scuze. Am scris “tu” în loc de “nu”.
“fie cum spui tu…n-am timp…”
Ce bine ar fi să nu mai ai timp… Dar, din păcate, ai.
Din pacate n-am niciodata atat de mult pe cat as dori…iar daca tu nu te stradui sa-mi spui exact ceea ce vrei sa spui, si folosesti mereu fraze evazive, chiar n-am timpul necesar si nici cheful sa le decriptez…
Bine Andra, nu o să mai continui, te las să le decriptezi pe cele de mai sus. Dar nu o să reuşeşti să le decriptezi cu mintea.
E părerea ta că sunt evazive, pentru că nu au sensul la care te-ai gândit tu prima dată. Şi aici, când am spus de timp, că ar fi bine să nu ai, la fel. Dar vorbele mele erau legate de ce spuneam mai sus.
Uite, de asta “ai timp”, tocmai pentru că “nu ai timp”.
M-am uitat mai sus să văd ce aş putea înlocui în frazele “evazive”. Dacă aş schimba ceva, nu ar mai avea acelaşi sens. Aşa că îmi pare rău…Nu am vrut să te stresez, ci doar să comentez afirmaţiile tale, raportându-mă la ele. Îmi cer scuze…
daca nu pot sa le decripez cu mintea, cu ce altceva pot?:)) nu ai pt ce sa-ti ceri scuze, doar ca, chiar nu mai inteleg nimic…o fi de la materia-ntunecata de la geneva sau de pe unde o fi ea:)) in fine..eu ce-am simtit am scris…si asta simt si acuma…nu pot sa vad altfel decat simt…daca la asta te-ai referit…”Dar nu o să reuşeşti să le decriptezi cu mintea.”…nu pot…:)
Pingback: Treptele valorii (I) « Elenaagachi’s Weblog