Corul, artificiile, panorama şi oraşul fantomă

În principiu, din multele momente de intensitate maximă, am ales 4 dintre ele: corul, artificiile, panorama şi oraşul fantoma vor fi titlurile lor.

 

Corul – Biserica Sf. Ştefan

 

În cea de a doua zi la Viena, seara am mers, evident, la Catedrală. Specifică stilului gotic, înaltă de peste o sută de metri şi intens înflorată şi dichisită cu sculpturi minuscule; dar nu toate astea m-au impresionat. Mai fusesem şi la Paris şi ştiam splendoarea catedralelor gotice. Intrând însă, am dat peste un program iniţiat de studenţi pentru a sărbători… ceva. Lângă altar se aflau corul şi orchestra. Ne-am oprit şi ne-am aşezat ca să ascultăm. Erau rugăciuni. Dintr-o dată, din neantul întunecat al catedralei a apărut un slab cânt de vioară. Ce curgea lin şi devenea din ce în ce mai puternic întru slavă. Iar în contextul acela atât de bogat spiritual, vioara nu a făcut decât sa inunde sufletul până la refuz, până la disperare şi atunci sufletul s-a vărsat în fiecare dintre noi şi s-a prefăcut în dulci clipe de plutire, atât de uşoare încât deveneau dureroase şi aproape insuportabile. Şi atunci sufletul s-a preschimbat în lacrimi inexplicabile, dar care redăruiau starea de normalitate şi de bine, întrucât eliberau potopul din inimă.

 

Artificiile – „Roata”

 

 

Cu Roata nu a fost o poveste la fel de cutremurătoare, nici măcar interesantă. Ceea ce m-a făcut, însă, să o amintesc este întâmplarea/coincidenţa (de fapt cam toate momentele superbe au fost superbe din pură întâmplare). Voiam, deci, să vedem parcul de distracţii de la Viena. Era seara şi cele două roţi imense erau luminate minunat. Exact în acel moment au început deasupra parcului focurile de artificii. Şi ce artificii! Măreţe, ocupau tot cerul deasupra noastră transformându-se în steluţe colorate ce se învârteau în toate sensurile posibile. A fost grozav! Care ar fi fost probabilitatea ca noi să trecem cu maşina pe lângă parcul de distracţii şi exact în acel moment să înceapă deasupra noastră focurile de artificii. Nici acum nu ştiu care a fost ocazia… oricum a fost ceva magic.

 

Panorama – Podul înlănţuit

 

Ultima seară în Budapesta ne-a oferit încă un moment magic. Panorama oraşului în timp ce treceam Podul vechi cu lanţuri, peste Dunăre. Mi-am promis că acea imagine nu o voi uita şi am căutat să-mi fixez anumite repere. Parlamentul în stânga, Palatul Budai Var în dreapta, Dunărea neagră (care mai prelua uneori din luminile reci ale palatelor) – râul Styx cu torţele sale înflăcărate. A fost şi este o imagine emblematică… vaporaşele treceau pe râul negru în trecut sau în viitor, spre moarte sau spre viaţă, în ritmul atât de lent al timpului ce acolo nu există. Vămile, însă, nu se mai plăteau, era trecere liberă în acea seară, binecuvântată de sărbătoarea lor.

 

Budai Var – Oraşul Fantomă

 

Am întâlnit în multe locuri oraşele fantomă. Este oraşul fără viaţă, ireal şi totuşi palpabil, cu drumuri prăfuite şi clădiri învăluite în clar-obscur, cu semafoarele care arată întotdeauna roşu. Aş putea, totuşi denumi burgul Budai Var drept „oraş al fantomelor” căci, într-adevăr, acolo, în minutele în care am ajuns noi, totul devenise fantomatic. Evident printr-o întâmplare am ajuns pe poarta unui orăşel în centrul capitalei Budapesta. Era seara şi totul părea ciudat. Orăşelul din oraş avea cam tot ceea ce-i trebuia ca să se întreţină: biserici, hoteluri, magazine medievale. Am ajuns dintr-o dată într-o altă lume. De această dată, populată… de stafii. Vesele şi şturlubatice, acestea dansau ritmuri populare ungureşti, iar berea, ceaunele şi porcul la proţap nu lipseau. Râsetele lor se înălţau zburdalnice, depăşind cu mult grandoarea zidurilor cetăţii. Mâncăruri tradiţionale, aburi ireali învăluiau ceaunele uriaşe îmbiindu-ne să trecem în dimensiunea lor fantastică. Evident, nimeni nu a putut rezista. Casele cuminţi îşi aşteptau petrecăreţii; la colţuri câte un gentilom frumos îmbrăcat şi cu o demnitate de invidiat ne invita înăuntru pentru o cafea sau, în caz contrar, era fericit, în superioritatea sa, să ofere (contra cost) ceva informaţii rătăciţilor care au trecut poarta poate prea devreme şi doreau acum, oarecum înfricoşaţi, să găsească ieşirea. A fost o atmosferă care, prin ciudăţenia ei, îndeamnă la revenire. Am plecat deci, cu gândul acestei reveniri, căci timpul a trecut în fantasticul locului parcă prea repede. Ploaia spăla uşor lumea burgheză, gonea lumea la căsuţele lor şi acoperea cu sunetul ei zgomotul vesel al fantomei.

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in vacante and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Corul, artificiile, panorama şi oraşul fantomă

  1. afaith says:

    stau eu bine cu imaginaţia, dar nişte poze m-ar ajuta mai mult!

  2. andraagachi says:

    stiu, am sa pun…undeva ntr-un viitor…sper eu apropiat:d

  3. Pingback: Ilustrate sentimentale (04.05.09) « Dumitru Agachi’s Weblog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s