Aţa

Aţa, atât de inofensivă pe cât pare, are o putere inimaginabilă. Este legătura, este poarta unei vieţi închise. Aţa poate ţine orice…o pasăre care se zbate, un bob de orez care vrea să scape din strânsa înăduşeală ce-l topeşte. Un simplu fir de aţă poate fi atât de rezistent încât să reţină Totul.

Am ajuns cu timpul să realizăm toate acestea şi să ne adaptăm. Am ajuns cu timpul să coasem totul cu aţă…cu cea a uitării sau cu cea a iubirii. Totul în lume este cusut, peticit, ca să acopere  erorile, sentimentele triste sau, dimpotrivă, pe cele fericite, căci nimic bun nu poate fi decât muritor. Ne coasem pe noi înşine zilnic ca să reuşim să ne păstrăm întregi…aţa ţine totul la locul lui, aţa este legătura cu tot ceea ce este pământ este puterea nefirească ce reuşeşte să ne facă să ne ţinem pe picioare, fără însă a mai privi spre ceruri, fără a mai căuta orizonturi noi. De aceea există în noi ideea de a elibera totdeauna ceva…de a-i da drumul unui animal care suferă cu legătura de gât; de aici sentimentul şi nevoia atât de mare de a arunca în sus frunzele colorate, toamna, frunze superbe care plutesc în aer doar câteva clipe, de ajuns totuşi pentru a experimenta şi a simţi în toată fiinţa noastră vântul care le readuce lin la sol. Frunze moarte de care natura a scăpat în nebunia ei, dar care acum îşi găsesc zborul în fluieratul încet al vântului. Păsările sfidează legile totuşi, ca o ironie sinistră, ele se întorc mereu spre Pământ, spre legăturile de care, prin miracol divin au scăpat. Poate nu au unde pleca, poate le este dor de aceste laţuri sau, poate, pur şi simplu rămân alături de noi ca să ne amintim ca există miracolul „desfacerii de legături”. Poate rămân în această lume plină de cusături, de ace şi de sârme ce străpung carnea fiecăruia dintre noi, ca să ne aline suferinţele şi ca să ne conducă, ele, atoateştiutoarele pe drumul către libertate.

 

Foto:grafică de Marcel Chirnoagă

Advertisements

About andraagachi

Dupa multe incercări ale mai multor oameni de a ma comvinge să-mi fac blog, am ajuns la concluzia..."De ce nu?" Am deschis,deci, astazi portita spre noi orizonturi, portita care a fost mereu deschisa dar care pana acum nu s-a numit niciodata "a mea". Cat despre mine...cei care ma stiu pot spune mai multe, eu urasc autocaracterizarile, sunt mereu in sensul extrem. Si eu nu sunt asa, cel putin asa cred....
This entry was posted in conditia umana, filozofeli, Mai vechi and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s